Politică

Dragnea: Majoritatea parlamentară va vota din nou legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale

Dragnea: Majoritatea parlamentară va vota din nou legea...

Autor: Departamentul Politic

23.12.2016, 13:48 154

''Vă asigur că majoritatea parlamentară va vota din nou legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, trimisă astăzi de Preşedinte la reexaminare! Este doar o amânare din care toţi românii au pierdut, în detrimentul companiilor străine care încasează taxele radio-tv în schimbul unor comisioane grase'', a scris Dragnea pe Facebook.

Reacţia a venit imediat după ce Administraţia Prezidenţială a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că şeful statului a cerut vineri Parlamentului reexaminarea legii, aşa cum spusese anterior.

În opinia lui Iohannis, reducerea surselor proprii de finanţare în detrimentul creşterii ponderii sursei publice pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare poate conduce la noi probleme legate inclusiv de statutul salariaţilor şi modalitatea de salarizare a acestora ori poate pune chiar în discuţie independenţa editorială.

''În sine, dezbaterea referitoare la eliminarea celor două taxe şi acoperirea cheltuielilor de funcţionare a celor două servicii publice de radio şi televiziune de la buget nu se poate rezuma doar la simpla întrebare dacă este sau nu necesară o taxă pentru susţinerea acestora. Modul de finanţare a celor două servicii publice de radio şi de televiziune este în directă legătură cu funcţionarea acestora, iar argumentul cel mai elocvent în acest sens este chiar interesul pe care această măsură legislativă l-a suscitat în spaţiul public. Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanţare a serviciilor publice de radio şi televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ, care trebuie să identifice acele soluţii optime de natură să asigure realizarea rolului constituţional al acestora. De aceea, o analiză şi, implicit o decizie asupra surselor de finanţare a acestor servicii poate fi făcută numai în cadrul unei abordări mai largi care să vizeze o reformă autentică a modului de funcţionare a serviciilor publice de radio şi televiziune, de care beneficiază cetăţenii care, indiferent de modalitatea aleasă de legiuitor, contribuie la susţinerea acestora, fie direct, fie indirect'', a explicat Administraţia Prezidenţială.

Curtea Constituţională a decis la mijlocul lunii decembrie că legea adoptată de Parlament prin care se elimină 102 taxe nefiscale, printre care taxa radio-tv şi taxa auto, este constituţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO