Politică

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, dă ANAF-ului termen până la sfârşitul săptămânii pentru finalizarea noilor norme privind insolvenţa

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, dă ANAF-ului...

Autor: Alina Botezatu

05.10.2018, 15:00 78

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor publice (MFP), a susţinut, vineri, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să finalizeze săptămâna viitoare normele de aplicare pentru noile măsuri privind insolvenţa, astfel încât acestea să fie aplicate de la mijlocul acestei luni.

„ANAF-ul va avea obligaţia săptămâna viitoare să-mi facă norme clare pentru ca acea lege a insolvenţei să fie aplicabilă, pentru că nu vreau să mă trezesc că ANAF-ul participă, activ sau pasiv, la ceea ce se întâmplă în economie”, a spus Eugen Teodorovici, vineri, în cadrul unei emisiuni la DCNews.ro.

Dacă ANAF-ul ar fi fost, de-a lungul timpul activ, în condiţiile în care legile, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscal, precizau multe etape prealabile intrării în insolvenţă, multe firme n-ar fi intrat în insolvenţă, numai că, nefiind aplicate, au fugit în insolvenţă, a menţionat oficialul MFP.

„Atunci, dacă ANAF-ul nu pune pe masă săptămâna viitoare o astfel de normă, va fi un deranj foarte mare, pentru că vreau ca Legea insolvenţei să fie aplicată”, a detaliat Teodorovici.

Ministrul finanţelor doreşte ca normele de aplicare să prevadă măsuri care să se aplice mecanic, automat.

„Săptămâna viitoare, vreau să adoptăm normele şi să înceapă de lunea următoare aplicarea acelei legi a insolvenţei. Legea spune acolo «Poate să…», «Poate să…». Vreau să ştiu exact când face, de ce face, când nu face de ce nu face, scris fundamentat. Vreau să văd că se acţionează într-o ordine foarte clar stabilită, în ordinea creanţelor bugetare, ca să nu fim acuzaţi că luăm pe cineva mai repede sau înaintea rândului”, a detaliat Teodorovici.

De asemenea, pentru fiecare caz, ANAF-ul va avea clar nominalizate persoane şi va face, săptămânal, o prezentare ministrului cum a acţionat – cum au pornit în instanţă etc.

„Rezolvă automat tot ceea ce se doreşte a intra în insolvenţă. Se clarifică. Nu se mai poate intra în insolvenţă cum se făcea înainte. Rezolvă şi situaţia actuală”, a mai spus Teodorovici.

Situaţia actuală se referă la acumularea de datorii faţă de creditorii de la masa credală de peste 1.000 de companii care au plan de reorganizare şi vreo 6.000 de companii care sunt în observaţie. Peste 28.000 de companii se află în insolvenţă, având datorii cumulate de aproape 63 de miliarde de lei.

„Este o idee bună ca acel raport realizat de ANAF să fie prezentat public, săptămânal, (…) să vadă toţi partenerii cum se acţionează”, a apreciat Teodorovici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO