Politică

Eugen Tomac, după consultările cu Klaus Iohannis de la Cotroceniu: I-am propus preşedintelui să ia în calcul numirea unui premier din PMP

Eugen Tomac, după consultările cu Klaus Iohannis de la...

Autor: Alexandru Costea, Mediafax

11.10.2019, 13:15 2726

Preşedintele PMP Eugen Tomac a declarat că i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis, la consultările de la Cotroceni, să ia în considerare numirea unui premier din PMP. Tomac a declarat că priorităţile noului Guvern ar trebui să fie alegera primarilor în două tururi şi eliminarea pensiilor speciale.

"Este esenţial ca viitorul Guvern să aibă printre priorităţile sale din primele zile de mandat o ordonanţă de urgenţă privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi, lucru pe care l-am comunicat preşedintelui Iohannis, eliminarea pensiilor speciale, pentru că ele sunt un furt. Este important ca viitoarea majoritate parlamentară care va investi un nou Guvern să-şi asume şi adoptarea legii care se află în Parlament cu privire la reducerea numărului de parlamentari la 300. Pentru noi este esenţial ca viitorul Guvern este să aibă un minister pentru relaţia cu Republica Moldova. Pentru a armoniza toate sensibilităţile partidelor parlamentare, i-am propus domnului preşedinte să ia în calcul şi numirea unui prim-ministru din cadrul PMP. Fără voturile PMP Dăncilă rămânea astăzi la Palatul Victoria. Pentru noi, cea mai bună opţiune la ora actuală este să vină un premier din partea PMP", a declarat Eugen Tomac.

Liderul deputaţilor PMP, Marius Paşcan, a spus că Eugen Tomac este potrivit pentru funcţia de premier, deoarece "are toate calităţile necesare".

De asemenea, Eugen Tomac nu crede că vor fi organizate alegeri anticipate.

"Credem că în România nu se vor organiza alegeri anticipate pentru că situaţia se repetă şi n-aş vrea criza guvernamentală să se încheie ca în 2009, după alegerile prezidenţiale, după cel de-al doilea tur", a declarat politicianul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO