Politică

Fifor, despre scandalul pe tema zilei moţiunii de cenzură: Ponta e la golf, iar dreapta nu lucrează în weekend

Fifor, despre scandalul pe tema zilei moţiunii de...

Autor: Alexandru Costea, Mediafax

02.10.2019, 13:40 332

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susţine că, deşi Opoziţia a declarat că vrea să dea jos Guvernul cât mai repede, aceştia de fapt evită să urgenteze votul pe moţiunea de cenzură, care va avea loc sâmbătă. Fifor transmite că Victor Ponta "e la golf" iar "dreapta nu lucrează în weekend".

"Noi chiar am crezut că semnatarii moţiunii vor să dea jos guvernul cât mai repede, aşa că le-am propus ca votarea să fie sâmbătă. PNL chiar îşi doreşte ca sâmbăta să fie zi lucrătoare pentru toată lumea, deci nu văd de ce ar avea o problemă. Dar toţi aceşti ipocriţi evită să urgenteze votul pe care atât au spus că şi-l doresc. Ponta e la golf şi nu îşi poate sacrifica hobby-ul pentru a vota moţiunea. Iar dreapta nu lucrează în weekend. Cum, stimaţi semnatari ai măreţei moţiuni? Nu vă puteţi sacrifica o zi de weekend pentru vot? Nu mai este esenţial să daţi jos guvernul Dăncilă «pentru a reconstrui România» dacă se votează sâmbăta? Noi vă dăm ocazia să începeţi să vă puneţi în practică viziunea cât mai repede, aşa că vă aşteptăm sâmbăta aceasta la vot. Curaj!", a scris, miercuri, pe Facebook, Mihai Fifor.

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca moţiunea de cenzură depusă de PNL pentru demiterea guvernului să fie citită miercuri, în plenul reunit, începând cu ora 15:00, iar votul să fie dat sâmbătă, la ora 11:00.

Opoziţia a depus moţiunea de cenzură marţi, la Parlament, semnând pentru aceasta inclusiv parlamentari din PSD. Printre aceştia se numără fostul deputat PSD Mihăiţă Găină, fostul senator PSD Emanoil Savin, deputatul PSD Marius Bota şi senatorul afiliat PSD Ioan Talpoş, potrivit documentului depus la conducerea Legislativului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO