Georgescu a făcut parte din Cabinetul Văcăroiu în perioada noiembrie 1992 - decembrie 1996, când a fost ministru de stat.
În intervalul 1996-2004, Georgescu a fost deputat PDSR, devenit ulterior PSD, unde a ocupat poziţiile de vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei pentru buget finanţe şi bănci. Pentru câteva luni în 2004, el a fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Române.
Din octombrie 2004, Georgescu face parte din Consiliul de Administraţie al BNR, iar de atunci este vicepreşedinte CA şi prim-viceguvernator al băncii centrale. Tot de atunci, Georgescu este membru în Comitetul de Supraveghere Bancară al Băncii Centrale Europene.
Georgescu şi-a început activitatea în Ministerul Finanţelor în 1976, când a preluat funcţia de inspector şi inspector principal în serviciile de control financiar din industrie, construcţii, transporturi şi cooperaţia meşteşugărească, din cadrul Inspecţiei Teritoriale Financiare de Stat Bucureşti.
Până în iunie 1992 a ocupat mai multe funcţii de conducere la Finanţe, printre care cea de director al Inspecţiei Teritoriale Financiare de Stat Bucureşti şi cea de director general al Direcţiei Generale a Controlului Financiar de Stat Bucureşti.
În iunie 1992 a fost numit secretar de stat la Ministerul Finanţelor, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a preluat fotoliul de ministru de Finanţe.
Georgescu a ocupat şi poziţia de preşedinte al Camerei Auditorilor Financiari din România, în perioada octombrie 2000-octombrie 2004.
El şi-a început activitatea didactică în 1997 şi este conducător ştiinţific de doctorat la disciplina monedă şi credit, în cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti. Din iulie 1999 este profesor universitar, iar în perioada iulie 1999 - 2007 s-a ocupat şi de disciplina Instituţii Financiare Internaţionale.
Georgescu a absolvit în 1976 cursurile facultăţii Finanţe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, iar în 1989 a obţinut doctoratul în finanţe, circulaţie bănească şi credit la ASE.
El a mai urmat cursuri la Henry Bloch School of Business and Public Administration - University of Missouri Kansas City, Kansas City, SUA - Stagiu de cercetare ştiinţifică privind managementul financiar-bancar în condiţiile economiei de piaţă. În mai 2004 a studiat la Institutul Internaţional pentru Dezvoltarea Managementului din Lausanne, Elveţia.