Politică

Fostul şef al SPP, Dumitru Iliescu: SRI a făcut presiuni pentru numirea lui Gabriel Oprea la conducerea MAI

Fostul şef al SPP, Dumitru Iliescu: SRI a făcut...

Autor: Cătălina Mănoiu

13.06.2017, 17:21 159

Dumitru Iliescu a precizat că, în perioada campaniei electorale, i-a oferit consultanţă preşdintelui PSD de la acea vreme, Mircea Geoană, pentru capitolul privind apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională, din programul electoral al candidatului PSD la alegerile prezidenţiale.

„(…) S-a viciat grav acest vot prin fraudarea alegerilor (...) Rolul decisiv l-a avut condicerea SRI (...), ei s-au implicat în numirea conducerilor diverselor instituţii (...) În perioada respectivă şi chiar anterioară am primit diverse informaţii vizavi de modul în care se încearcă să se organizeze campania respectivă şi acţiunea unor persoane cu demnităţi publice pentru a asigura continuitatea (...) preşedintelui în funcţie. Aceste informaţii pe care le-am obţinut le-am pus la dispoziţia conducerii PSD (…) Au venit informaţii încă din 2008, înainte de alegerile parlamentare, în sensul că după derularea alegerilor şi după ce se va vedea rezultatul votului se va încerca să se facă o alianţă mai puternică pentru a putea să se promoveze nişte legi care erau considerate necesare în momentul respectiv de către preşedintele Traian Băsescu", a declarat fostul şef al SPP-

Dumitru Iliescu a afirmat că SRI a făcut presiuni pentru ca la conducerea MAI să fie numit Gabriel Oprea.

"Ceea ce am reţinut înainte de a se derula activitatea respectivă a fost aceea că de fapt a venit o informaţie că se încearcă ca Ministerul de Interne să treacă la PDL. Conducerea PSD-ului n-a acceptat aceasta chestiune şi, după negocieri intense, au obţinut conducerea MAI. În această situaţie ulterior mi-au sosit informaţii că cei din conducerea SRI au făcut presiuni asupra unor membri ai PSD-ului, mă refer la cei din conducerea PSD-ului, ca la conducerea acestui minister să fie numit domnul Oprea. Şi aşa s-a şi întâmplat. După numirea domnului Oprea la conducerea MAI trebuia să se vină cu propuneri pentru secretarii de stat", a afirmat Iliescu.

Fostul şef al SPP a spus că Oprea a încercat să propună secretarii de stat direct primului ministru, nerespectând altgoritmul convenit de partide, însă, a intervenit şi Mircea Geoană a discutat cu Emil Boc, iar hotărârile emise au fost anulate.

Dumitru Iliescu a susţinut că evenimentele relatate cu privire la alegerile din 2009 aveau „o legătură foarte mare, pentru că exista un plan bine pus la punct care s-a făcut şi în 2013, în decembrie, pentru alegerile din 2014".

"Acest plan şi el a fost foarte bine conturat în vederea susţinerii preşedintelui de la acea perioadă ca să poată să câştige din nou alegerile în 2009. Şi aveam informaţia, chiar dacă ulterior domnul Nica a fost numit ministru de interne, am avut informaţia cu o lună înainte de a fi demis că va fi demis. Şi scopul acestei demiteri a fost ca să preia controlul asupra MAI care avea un rol major în organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a alegerilor. Am aflat cu o lună înainte de a fi demis domnul Nica, că i se va găsi un pretext ca o să fie demis. L-am informat şi pe domnul Nica şi pe domnul Geoană despre aceasta, domniile lor n-au crezut în faza iniţială. (...) dar sau convins de această manevră", a mai spus Dumitru Iliescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO