Politică

Fostul selectioner Anghel Iordanescu va fi senator

18.12.2007, 18:46 20

Fostul selectioner al nationalei de fotbal a Romaniei, Anghel Iordanescu, va prelua de la 1 februarie 2008 mandatul de senator care va deveni vacant prin demisia senatorului PSD Teodor Filipescu, a declarat ieri presedintele PSD Ilfov, Gabriel Oprea. Oprea a declarat ca senatorul PSD Teodor Filipescu si-a prezentat ieri la organizatia Ilfov demisia din functia de senator, invocand motive legate de sanatate. Presedintele PSD Ilfov a mentionat ca mandatul de senator, care va deveni vacant dupa ce Filipescu isi va inregistra demisia si la Senat va fi ocupat de al doilea candidat de pe lista cu care PSD s-a prezentat la alegerile parlamentare din 2004, Anghel Iordanescu. "Mandatul de senator ma onoreaza, imi face placere ca voi lucra in continuare in aceeasi echipa social-democrata, din care fac parte din 2004 si in care am ramas si in acesti ani de opozitie, participand la activitatea de partid", a declarat fostul selectioner. Iordanescu este membru al PSD Ilfov din 2004. Potrivit presei sportive, Iordanescu a castigat din fotbal peste 15 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO