Politică

Gigi Becali, din Dubai: Mi-e jenă şi ruşine să revin în ţară

Gigi Becali, din Dubai: Mi-e jenă şi ruşine să revin în ţară

Autor: Andrei Mazurchievici

11.02.2013, 16:55 1969

"Eu nu mai vin. Aici e vorba de principiu. Până acest neam nu îşi schimbă această haină numită stat, pe mine nu mă interesează, pentru că aici nu e vorba de învingători, aici pierde ţara românească. Nu vreau să vorbesc mai multe. De acum hotărârile le voi lua după ce mă consult cu familia mea. Eu vreau să stau într-un loc unde sunt iubit şi agreat. Nu vreau ca familia mea să stea în teroare, nu mai vreau ca familia mea să plângă. Vreau să îmi pun familia la adăpost, vreau să stea liniştită. România nu e un loc sigur. Mi-e jenă, ruşine să vin în ţară. Ăsta e sentimentul pe care îl trăiesc acum", a spus Becali, la RTV.

Gigi Becali a afirmat că doreşte să îşi viziteze pe ascuns familia, pentru că îi este ruşine să fie văzut. "Pe mine mă doare inima, dar nu am ce face, trebuie să îmi pun familia la adăpost. O să vin să o văd pe mama săptămânal, pe ascuns, să nu mă vadă nimeni, pentru că mi-e ruşine şi mi-e jenă să fiu văzut în ţara aia. Păi ce să fac cu mama, că nu pot să o duc în străinătate?", a explicat Becali.

Deşi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, Gigi Becali se consideră în continuare nevinovat. "Eu nu înţeleg un lucru. Erau cinci judecătoare acolo. Ce vor face aceste doamne judecătoare? Toată viaţa lor vor trăi cu acest coşmar, asta dacă au vreun Dumnezeu. Cum să trăiască ele în familia lor când ştiu că au condamnat un om nevinovat?", a precizat Becali.

Gigi Becali a fost condamnat, luni, definitiv, de completul de cinci judecători al instanţei supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.

Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare în cazul lui Gigi Becali pe o perioadă de opt ani, timp în care acesta va trebui să respecte mai multe obligaţii ce îi vor fi impuse de serviciul de probaţiune din zona domiciliului său.

Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila şi Marcel Popa au fost condamnaţi tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de opt ani.

Romulus Dumitrescu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru trei fapte de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, şi pedeapsa acestuia fiind suspendată.

Decizia în dosarul sechestrării de persoane este definitivă.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au cerut, la ultimul termen de judecată, pedepse de peste 11 ani de închisoare petnru inculpaţii din dosarul sechestrării celor care au furat limuzina lui Gigi Becali.

Potrivit procurorului, modalitatea prin care s-au comis faptele sunt de natura unui "comando urban", în sensul că s-au folosit arme de foc, au existat urmăriri şi accidentări în trafic, răpiri şi violenţă. Procurorul a mai arătat că dacă persoanele din acest dosar ar fi achitate, s-ar crea impresia că orice persoană îşi permite bodyguarzi îşi permite şi să depăşească limitele legale în a-şi face dreptate.

Gigi Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu, Marcel Popa şi de poliţistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.

Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG (unde funcţiona şi un bar), unde hoţii au fost puşi să dea declaraţii scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanţatorului şi că nu vor reclama Poliţiei faptul că au fost urmăriţi cu maşinile, urcaţi cu forţa în vehicule şi duşi în Pipera. Unul dintre hoţi a fost împuşcat, glonţul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generaţie (PNG).

În 19 octombrie 2011, Gigi Becali a fost achitat de către un complet de trei judecători al ICCJ. Decizia instanţei a fost contestată de Parchet şi de unii dintre inculpaţii din dosar, iar dosarul a ajuns la completul de cinci judecători de la aceeaşi instanţă, care luni a dat o decizie definitivă în dosar.

Judecătorii instanţei supreme arătau, în motivarea deciziei din 19 octombrie 2011, că părţile vătămate nu au avut de suferit în urma furtului limuzinei lui Becali, ci, mai mult, au fost tratate cu băuturi la barul din Pipera, iar acestora nu li s-a interzis nicio clipă să plece. Magistraţii remarcau totodată că niciuna dintre părţi nu a cerut expres să fie lăsată să plece.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO