Politică

Guvernul suspendă taxa de depozitare a deşeurilor. Cantitatea de gunoaie aruncate ilegal s-a dublat

Guvernul suspendă taxa de depozitare a deşeurilor....

Autor: Radu Tutulan

04.07.2017, 16:13 2873

"Constatăm un fenomen într-o continuă creştere a depozitării ilegale de deşeuri în România; ne confruntăm deja cu cantităţi duble comparativ cu 2016. De la începutul anului până în prezent, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au identificat cantităţi de deşeuri ilegal depozitate pe o suprafaţă totală, la nivel naţional, de 1.391.483 mp, faţă de 626.256 mp în 2016. Acest fenomen a apărut ca formă de eludare a taxei la depozit, fiind unul de natură să pună în pericol sănătatea comunităţilor în care astfel de cazuri sunt tot mai des identificate", a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Aceasta precizează că România nu a fost suficient de pregătită pentru introducerea acestei taxe, deoarece un astfel de instrument economic de stimulare a reciclării se aplică doar după ce sistemul colectării selective este funcţional la nivelul întregii ţări.

"Realitatea este că, în România, din 34 de Sisteme de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) construite cu fonduri europene, doar unul este funcţional. În acelaşi timp, la fel de important este faptul că toate costurile provocate de introducerea taxei de depozit se regăsesc deja în facturile populaţiei, în condiţiile în care serviciile de salubritate nu s-au îmbunătăţit faţă de anii precedenţi. Ca atare, pentru o logică şi coerenţă în aplicarea politicii de management al deşeurilor, România a luat decizia şi a informat Comisia Europeană privind suspendarea taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019", a mai declarat Gavrilescu.

Ministrul Mediului susţine că România nu riscă infringement prin adoptarea acestei măsuri, ci evită acumularea unor cantităţi şi mai mari de de deşeuri care ar ajunge să fie depozitate ilegal în jurul oraşelor.

Ministerul Mediului precizează că, în cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Asociaţiei municipiilor şi oraşelor şi cu operatorii de salubritate din România, s-au luat în calcul mai multe variante înlocuitoare pentru această taxă de depozit.

În primul rând, se analizează posibilitatea implementării sistemului "plăteşti cât arunci", care să conducă la utilizarea unui tarif diferenţiat pentru cetăţeanul care colectează selectiv. O altă măsură e finalizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, în luna octombrie, şi promovarea acestuia prin Hotărâre de Guvern până la sfârşitul anului 2017. De asemenea, Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) ar urma să aibă o ţintă anuală de reciclare a deşeurilor municipale, începând cu 25%, până la 50% în 2020, precum şi declanşarea unor campanii naţionale de conştientizare a populaţiei prin care să se prezinte avantajele colectării selective.

Taxa de depozitare a deşeurilor a fost introdusă la începutul acestui an, iar fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin, spunea că scopul este de a încuraja reciclarea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO