Politică

Haşotti despre Antonescu: De ce să părăsească viaţa politică? 90% dintre români i-au dat dreptate

Haşotti despre Antonescu: De ce să părăsească viaţa politică? 90% dintre români i-au dat dreptate

Autor: Liviu Dadacus

21.08.2012, 14:23 341

"Dar de ce să părăsească viaţa politică? Cum să părăsească Crin Antonescu viaţa politică când 90% dintre români i-au dat dreptate, dintre cei care s-au prezentat la vot?. Şi, mai mult decât atât, conform bunului simţ aritmetic referendumul a fost valid", a afirmat Haşotti.

El a spus că "în mod categoric" nu se pune nici problema retragerii lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al PNL.

Haşotti a făcut aceste declaraţii la sediul PNL, unde liderii partidului au fost convocaţi în şedinţă în urma deciziei CCR privind referendumul şi revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU".

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO