Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, într-un discurs susţinut la Vila Florica.
În cadrul evenimentului aniversar desfăşurat la Vila Florica, Ilie Bolojan a evocat contribuţia istorică a familiei Brătianu la dezvoltarea României moderne şi a transmis un mesaj mobilizator către membrii şi simpatizanţii Partidului Naţional Liberal.
„Când venim aici, suntem aproape de spiritul Brătienilor, oameni care au făcut lucruri importante pentru ţara noastră. Gândiţi-vă că într-o jumătate de secol am trecut de la un principat vasal la un regat care reunea toţi românii. Aceşti oameni au fost consilierii şi oamenii de încredere ai regelui independenţei şi apoi ai regelui reîntregirii”, a declarat Bolojan.
El a subliniat că aniversarea este şi un prilej de responsabilizare: „Este o lecţie şi un imbold pentru fiecare dintre noi, acolo unde suntem, să ne respectăm ţara, să cinstim memoria celor care au făcut istorie şi să acţionăm la rândul nostru în folosul comunităţilor”.
Ilie Bolojan a mulţumit primarilor, consilierilor locali şi liderilor liberali din teritoriu şi le-a transmis „Vremea vorbelor a trecut. Va veni vremea faptelor. Şi în anii următori vom confirma prin fapte o istorie frumoasă”.