Politică

Întâlnirea Băsescu-Barroso s-a încheiat, cei doi nu au făcut declaraţii de presă comune

Întâlnirea Băsescu-Barroso s-a încheiat, cei doi nu au făcut declaraţii de presă comune

De asemenea, la întrevederea celor doi oficiali au avut acces numai cameramanii şi fotografii oficiali, pentru o ilustraţie la începutul întâlnirii.

În imaginile difuzate de canalul oficial al UE, EbS, se pot vedea cei doi oficiali dând mâna şi aşezându-se la masa discuţiilor din biroul lui Barroso, care îi spune lui Băsescu faptul că nu are condiţii de lucru la fel de "impresionante" ca ale acestuia.

Pe de altă parte, delegaţia de presă nici nu a mai a ajuns la sediul Comisiei Europene, fiind condusă de la aeroport direct la Consiliul European, unde va avea loc întrevederea de la ora 16.00 (ora României) cu preşedintele Herman Van Rompuy, urmată apoi de o declaraţie de presă a preşedintelui Băsescu, aproximativ o oră mai târziu.

La ora transmiterii acestei ştiri, este programată începerea întrevederii lui Băsescu cu comisarul pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding.

Potrivit programului pentru presă transmis de Administraţia prezidenţială, la cele trei întâlniri de vineri de la Bruxelles ale vizitei de lucru a şefului statului, nu sunt prevăzute declaraţii de presă comune ale lui Băsescu cu vreunul dintre oficialii europeni, ci doar oportunităţi foto şi de imagine la începutul discuţiilor, la care au acces doar fotograful şi cameramanul oficiali.

Din delegaţia preşedintelui Băsescu mai fac parte şeful cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, consilierul pentru afaceri europene, Bogdan Mănoiu, şi purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea.

Traian Băsescu declara, în 12 iulie, la TVR, că este un "semnal înfiorător" pentru România faptul că nici preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi nici preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, "nu au ieşit" într-o conferinţă de presă comună alături de premierul Victor Ponta.

Preşedintele suspendat la acea vreme a spus că faptul că preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, nu au susţinut o conferinţă de presă comună alături de Ponta este contrar protocolului, iar acest lucru reprezintă "un semnal înfiorător pentru România".

"Dacă mă veţi vedea vreodată că merg la Bruxelles, dacă voi mai avea ocazia ca preşedinte, pentru întâlniri cu preşedintele Consiliului European şi cu preşedintele Comisiei Europene, şi veţi constata că nu a fost apoi o declaraţie comună, va trebui să înţelegeţi că s-a întâmplat ceva rău", a afirmat Băsescu.

El făcea aceste declaraţii după o vizită a premierului Victor Ponta la Bruxelles pentru explicaţii legate de situaţia politică de la Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO