Politică

Integrare: România trebuie să aibă grijă când cedează Bruxellesului din suveranitate

Autor: Iulian Anghel

26.10.2010, 23:20 29

Criza economică impinge statele UE, ca entităţi, să-şiîntărească rolul, să acapareze nu doar domeniul social, ci şi pecel economic. Jocul care se joacă acum pare a fi "fiecare pentruel". Ce face România?

"Nu ştiu cât de realistă este ideea ca România să-şi propună ca,într-o perioadă relativ scurtă, să devină un stat deplin integratal UE. Aş spune că un astfel de obiectiv trebuie analizat foarteserios", a susţinut ieri în nume personal Nicolae Idu, şefulreprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti. Integrarea presupunecedare de suveranitate şi nu este cazul ca România să facă acestlucru, a spus el la o dezbatere privind extinderea UE.

Ani în şir, dezbaterea privind o Europă federală versus o Europăa statelor-naţiune a împărţit continentul în două - grupulfranco-german, pe de o parte, care a susţinut o pronunţatăintegrare a instituţiilor (ceea ce presupunea ca multe dintredecizii să se ia la Bruxelles) şi grupul ţărilor sceptice, pe dealtă parte, în frunte cu Marea Britanie, care vedeau în UE maidegrabă o uniune economică. Criza din ultimii doi ani a adus înprim-plan comportamente ce ar fi fost socotite drept bizare în urmăcu 10 ani, dacă nu împotriva mecanismelor pieţei: state care preiaudirect frâiele economiei, naţionalizează bănci pentru a le salvasau sprijină cu miliarde de euro entităţi bancare. State care, înmod firesc, sunt mai preocupate de propria lor soartă decât desoarta Uniunii. State care se strâng în "bisericuţe" pentru a-şiapăra interesele. Ce face România? Idu nu spune direct, darsugerează: mai încet cu conformarea când vin "ordine" de laBruxelles.

"În viitor, statul se va întări", susţine şi Vasile Puşcaş,fostul negociator-şef al României cu Uniunea Europeană. Jocul va fimai degrabă regional, arată el. Din păcate, spune fostulnegociator-şef, România a intrat în Uniunea Europeană nepregătită,a urmat mai degrabă modelul Greciei, şi ea nepregătită în momentuladerării. Fiind nepregătită, şi puterea ei de influenţă la nivelulUniunii este minoră: "România este un model de cum să nu faci dacăvrei să fii gata cu mecanismele pentru a putea funcţiona pe piaţainternă". Faptul că România nu face faţă crizei este urmare şi afaptului că nu a reglat la timpul potrivit mecanismele economiei,astfel încât ea să funcţioneze pe piaţa internă şi să rezisteşocurilor. Iar faptul că ne hrănim cu speranţe că dacă alţii vorieşi din criză, ne vor scoate şi pe noi este o iluzie, afirmăPuşcaş.

Greşeala României este că nu şi-a găsit în UE o "specializare",crede fostul ministru de externe Adrian Cioroianu. Polonia, depildă, alături de Suedia s-au orientat spre Ucraina şi Belarus înstabilirea unor relaţii politice şi economice privilegiate. Alteţări din Uniune s-au orientat spre Africa de Nord sau AmericaLatină. România a mizat în mod greşit pe Republica Moldova, care nuare şanse de integrare pentru că ea însăşi nu ştie ce vrea. Maipotrivit ar fi fost să se orienteze spre ţările din OrientulMijlociu, pe care le-a avut aproape în trecut şi pe care le-auitat, crede Cioroianu.

Vârtejul crizei a împins spre periferie subiectul extinderii UEcu ţările din Balcanii de Vest, Serbia, Croaţia, Turcia, şibeneficiile pentru România le va avea în urma acestui proces. Luni,ţările UE au acceptat să fie examinată candidatura sârbă de aderarela Uniunea Europeană, permiţând astfel Belgradului să depăşească oetapă simbolică importantă în cadrul apropierii sale de bloculcomunitar. Ştirea a trecut neobservată în România. Şi totuşi Serbiaeste la doi paşi de noi. Sunt toate premisele ca după crizădiscuţiile despre extindere să fie reluate. Croaţia este cea maiaproape de integrare, crede Vasile Puşcaş, în vreme ce AdrianCioroianu vede Serbia în UE înaintea Turciei. Republica Moldova?"Nu cred că se va integra", spune Cioroianu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO