• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Politică

Ioana Petrescu: Susţin reducerea CAS cu 5 puncte din iulie. Munca în România este mult prea fiscalizată

Ioana Petrescu: Susţin reducerea CAS cu 5 puncte din iulie. Munca în România este mult prea fiscalizată

Autor: Ovidiu Tempea

04.03.2014, 12:47 1996

"Munca în România este mult prea fiscalizată, ratele sunt mult prea mari. Am fost întotdeauna adepta reducerii CAS cu 5 puncte procentuale. Voi sprijinii cât pot să fie aplicată de la 1 iulie (...) Sunt mare susţinătoare a acestor două măsuri, reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit. Reducerea cu 5 puncte procentuale va avea un efect benefic asupra firmelor şi le va stimula să angajeze cu acte, adică legal. Avem o piaţă foarte mare a muncii la negru şi trebuie redusă", a spus ea.

Petrescu a adăugat că neimpozitarea profitului reinvestit va aduce o creştere a investiţiilor străine directe, pentru că o mare parte din firmele străine îşi iau profiturile şi le duc în afara ţării în această perioadă.

"Vrem să stimulăm formarea de capital şi investiţiile. Comisia Naţională de Prognoză a făcut o analiză şi a estimat un impact pozitiv de plus 0,5 puncte procentuale la PIB", a continuat ea.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit rămân şi pe agenda noului Guvern, deoarece nu sunt obiective "doar ale PNL", important fiind însă să poată fi realizate din punct de vedere fiscal-bugetar.

În strategia fiscal-bugetară 2014-2016, aprobată anul trecut de Guvern şi Parlament, se afirmă, la capitolul privind "Tendinţe ale principalelor taxe şi impozite pe orizontul 2014-2017", că se intenţionează reducerea semnificativă a CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014.

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie, la următoarea misiune la Bucureşti a Fondului, a anunţat Ponta, la începutul lunii februarie.

Premierul a anunţat, luni, că pentru portofoliul Finanţelor a propus-o pe Ioana Petrescu, în vârstă de 34 de ani, aceasta fiind consilierul pe probleme fiscale al şefului Guvernului.

Ponta a menţionat că Ioana Petrescu are, în ciuda vârstei, experienţă în domeniu, ceea ce o recomandă pentru a deţine funcţia de ministru al Finanţelor.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597