Politică

Iohannis: Aderarea la NATO este unul dintre cele mai remarcabile succese ale politicii externe

Iohannis: Aderarea la NATO este unul dintre cele mai...

Autor: Ana Maria Lazăr

03.04.2016, 13:14 71

"România a devenit, în urmă cu 12 ani, membru cu drepturi depline al Alianţei Nord Atlantice. Aderarea la NATO constituie unul dintre cele mai remarcabile succese ale politicii externe contemporane a ţării noastre. Ea este, totodată, un moment cu puternice reverberaţii istorice, consacrând atât apartenenţa la sistemul de valori euro-atlantice, cât şi asigurarea celor mai puternice garanţii de securitate pentru România", a afirmat preşedintele, duminică, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.

Iohannis a mai spus că NATO se află "în plin proces de adaptare la noile condiţii geostrategice", pe fondul provocărilor şi al evoluţiilor imprevizibile ce caracterizează actualul mediu de securitate, iar România "îşi valorifică profilul strategic bine conturat" şi contribuie activ la misiunile şi operaţiile Alianţei.

Şeful statului a mai susţinut că România se aliniază demersurilor NATO de consolidare a eforturilor comune de apărare, în special pe flancul estic.

"În perspectiva Summitului NATO de la Varşovia, România urmăreşte îndeaproape consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor euro-atlantice în vecinătate, pentru asigurarea unui mediu de securitate stabil şi predictibil, în spiritul Declaraţiei comune privind Solidaritatea Aliată şi Responsabilitatea Comună a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, adoptată cu ocazia reuniunii de la Bucureşti, din luna noiembrie 2015", a mai spus Iohannis.

De asemenea, preşedintele a adus "un pios omagiu" militarilor români care şi-au pierdut viaţa în operaţiuni NATO. "Exemplul lor de curaj şi devotament, felul în care şi-au slujit ţara necondiţionat, chiar cu preţul propriei vieţi, reprezintă repere de demnitate şi onoare pentru noi toţi. Prin modul în care vom şti să milităm şi în viitor pentru valorile civilizaţiei noastre pe care ei le-au apărat, vom dovedi că sacrificiul lor nu a fost în zadar", a spus Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO