Politică

Iohannis: Am propus pentru prima dată în 25 de ani încheierea unui Acord asumat, pentru Apărare

Iohannis: Am propus pentru prima dată în 25 de ani...

Autor: Valentina Postelnicu

12.01.2015, 16:16 2942

Preşedintele a anunţat că a încheiat primele consultări cu partidele parlamentare de la preluarea mandatului său de preşedinte, arătând că a considerat ca necesar ca prima temă pe care să o supună dezbaterii să fie cea a ”consensului politic pentru asigurarea unei finaţări corecte a Armatei, respectiv bugetul Apărării”.

”Europa şi NATO trebuie să facă faţă celei mai mari provocări de securitate de la închierea Războiului Rece. Pentru prima dată, un stat apelează la forţă pentru a redesena graniţele. Toate aceste lucruri grave se întâmplă lângă frontiera noastră şi nu pot fi ignorate”, a spus preşedintele.

Iohannis a arătat că, deşi suntem membru al NATO, ”lucrul acesta nu înseamnă că trebuie să stăm şi să aşteptăm ca alţii să ne asigure securitatea, plătind din bugetete ţărilor proprii, pentru noi”.

”Avem datoria să tratăm cu maturitate situaţia din regiune şi să arătăm că suntem o naţiune responsabilă”, a mai afirmat Klaus Iohannis, adăugând că a considerat necesar să se asigure finanţarea necesară Armatei române, pentru a putea beneficia de fondurile necesare pentru pregătire şi pentru înzestrare cu tehnică modernă”.

”Am chemat astăzi partidele la consultări pentru a le propune pentru prima dată, în 25 de ani de la Revoluţie, încheierea unui acord asumat de întregul spectru politic, pentru domeniul Apărării”, a afirmat şeful statului, precizând că ”a obţinut consensul necesar pentru ca bugetul alocat Apărării să atingă nivelul de 2% din PIB în 2017”.

Klaus Iohannis a afirmat că, mai mult, a propus ca acest nivel să fie considerat un nivel minim, care să fie păstrat pentru cel puţin zece ani, pe perioada 2017-2027.

”În acest fel, se realizează predictibilitatea pentru acest sector vital”, a mai declarat şeful statului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO