Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, luni, CSM, spre consultare, stenograma şedinţei în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiţiei la şefia DIICOT, Daniel-Constantin Horodniceanu, precum şi documentele avute în vedere în adoptarea Hotărârii prin care s-a dat aviz favorabil.
Administraţia Prezidenţială a anunţat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că, prin adresa nr. 3/23548/05.05.2015, ministrul Justiţiei, Robert Marius Cazanciuc, a înaintat Preşedintelui României propunerea de numire în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a procurorului Daniel-Constantin Horodniceanu, însoţită de avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
”În vederea exercitării prerogativelor de numire în funcţie a procurorului-şef al DIICOT, prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Preşedintele României a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, spre consultare, stenograma şedinţei Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 04 mai 2015, şedinţă în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiţiei, precum şi documentele care au fost avute în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 192/04.05.2015 a Secţiei pentru procurori, prin care a fost avizată această propunere”, se precizează în comunicatul transmis de Preşedinţie.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis , pe 6 mai, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a lui Daniel Horodniceanu în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), potrivit unui comunicat de presă al MJ.
Daniel Horodniceanu a primit, lunea trecută, avizul favorabil de la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DIICOT, acesta primind cinci voturi "pentru" şi două "împotrivă".
"În şedinţa din data de 4 mai 2015, după parcurgerea activităţilor prevăzute în procedura de avizare, analizarea proiectului de management şi susţinerea interviului, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat - cu majoritate de voturi - propunerea ministrului Justiţiei de numire a domnului Daniel-Constantin Horodniceanu, procuror şef al DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Propunerea pentru numirea domnului procuror Daniel-Constantin Horodniceanu în funcţia de procuror şef al DIICOT a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii de către ministrul justiţiei în data de 9 aprilie 2015", se arăta într-un comunicat de presă al CSM.
În timpul interviului, unul din membrii CSM l-a întrebat pe Daniel Horodniceanu cum ar reacţiona dacă un procuror de la o structură teritorială a DIICOT s-ar afla la o masă cu un primar şi un oficial de rang înalt şi ar discuta despre un dosar, în loc să socializeze.
Horodniceanu a răspuns că, dacă ar fi procuror-şef al DIICOT, ar căuta să vadă dacă relaţia dintre procurorul respectiv şi persoanele cu care discută este anterioară dobândirii calităţii de magistrat, ce l-a determinat să intre în astfel de discuţii şi, mai ales, care este impactul respectivelor discuţii asupra activităţii acelui procuror. El a adăugat că, în cazul în care s-ar impune, ar sesiza procurorul general al României şi ministrul Justiţiei, pentru luarea unor eventuale măsuri.
Întrebat de ce nu ar sesiza direct Inspecţia Judiciară, Horodniceanu a spus că procurorul şef al DIICOT este subordonat direct procurorului general, acesta fiind motivul pentru care acesta ar fi primul sesizat, şi nu IJ.
Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.
Şase procurori au candidat pentru această funcţie - adjunctul procurorului şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, cea care asigură interimatul postului de şef al DIICOT, Nicolae Lupulescu, procuror militar şef adjunct secţie în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din Direcţia Naţională Anticorupţie, Adrian Glugă, procuror şef al DIICOT Craiova, Ioana-Bogdana Albani, procuror şef în cadrul Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice, de la Structura centrală a DIICOT, Cătălin Laurenţiu Borcoman, şeful DIICOT Braşov şi Daniel-Constantin Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT Iaşi - aceştia fiind audiaţi în 18 martie la Ministerul Justiţiei.