Politică

Iohannis îi cere lui Lazăr să demareze cercetări în cazul intervenţiei Jandarmeriei

Iohannis îi cere lui Lazăr să demareze cercetări în...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

11.08.2018, 11:48 56

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat, sâmbătă, procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestul de vineri

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a solicitat astăzi, 11 august a.c., Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de aseară din Piaţa Victoriei din Bucureşti”, se arată într-un comunicat de poresă remis MEDIAFAX.

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Procurorului general stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.

440 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, la protestul din Piaţa Victoriei, iar 24 dintre acestea erau jandarmi, informează ISU Bucureşti-Ilfov, precizând, totodată, că 65 de pacienţi au avut nevoie de spitalizare (nouă jandarmi).

În Piaţa Victoriei, au existat, în mod repetat, ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine.

Protestatarii au forţat gardurile, au aruncat în acelaşi timp şi cu pietre, sticle şi alte obiecte către jandarmi, iar aceştia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene şi, ulterior, şi cu tunuri de apă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO