• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Politică

Iohannis:Nu vom uita preţul sacrificiului prin care, în decembrie 1989, ne-am recâştigat libertatea

Iohannis:Nu vom uita preţul sacrificiului prin care, în decembrie 1989, ne-am recâştigat libertatea

Autor: Departamentul Politic

09.06.2016, 11:03 116

"Îi comemorăm astăzi pe toţi cei căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă sau care şi-au pierdut viaţa în detenţie pentru apărarea drepturilor noastre fundamentale, pentru libertate, dreptate şi pentru păstrarea credinţei creştine. (...) Nu vom uita niciodată nici preţul sacrificiului prin care, în decembrie 1989, ne-am recâştigat libertatea după anii comunismului. Eroii noştri sunt şi cei care au fost răniţi ori şi-au dat viaţa în operaţiuni extrem de dificile în afara ţării, în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, cât şi în misiunile desfăşurate în Africa şi Asia, sub egida ONU, NATO sau UE, apărând principiile şi valorile noastre universale", se arată în mesajul preşedintelui.

Iohannis mai spune că exemplul acestora reprezintă o moştenire pentru generaţiile viitoare: "Suntem şi vom rămâne pentru totdeauna recunoscători celor care, în numele unor idealuri, au făcut posibilă dezvoltarea şi modernizarea României. Exemplul lor de curaj şi simţ al datoriei reprezintă o moştenire nepreţuită pe care o transmitem generaţiilor tinere".

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107