Politică

Klaus Iohannis i-a explicat Vioricăi Dăncilă de ce a refuzat numirea Olguţei Vasilescu şi Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi

Klaus Iohannis i-a explicat Vioricăi Dăncilă de ce a...

Autor: Mediafax

17.01.2019, 17:43 718

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă o scrisoare în care explică de ce a refuzat numirile, precizând că documentaţia care însoţeşte propunerile de numire a Olguţei Vasilescu şi Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi este incompletă.

Şeful statului susţine că documentaţia e incompletă, certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atestă situaţia judiciară a unei persoane.

”Reţinând că nici Constituţia şi nici legea nu stabilesc un regim derogatoriu pentru accederea în funcţia de membru al Guvernului cu privire la dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de Legea nr. 90/2001, respectiv aceea de a nu fi suferit condamnări penale, şi având în vedere dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, potrivit cărora <în cazierul judiciar se ţine evidenţa persoanelor fizice şi a persoanelor juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului penal, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale>, certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atestă situaţia judiciară a unei persoane, constatând că documentaţia care însoţeşte propunerea (respectiv copia cărţii de identitate şi curriculum vitae actualizat) este incompletă, astfel încât nu se poate verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului, vă aduc la cunoştinţă că, în continuare, propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs”, se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis adresată premierului Dăncilă.

Potrivit şefului statului, legea prevede un regim juridic diferit pentru membrii Parlamentului şi pentru membrii Guvernului atât în ceea ce priveşte incompatibilităţile, cât şi în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a celor două funcţii de demnitate publică, numai persoana în cauză putând să declare pe propria răspundere că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Scrisoarea a fost trimisă ca urmare a adresei premierului Viorica Dăncilă nr. 5/105/10.01.2019, prin care a reiterat propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a Liei-Olguţa Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al transporturilor a lui Mircea-Gheorghe Drăghici.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că va refuza a treia oară propunerile de miniştri, ultima variantă înaintată de premierul Viorica Dăncilă fiind Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la ministerul Transporturilor.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi seara, că sesizarea CCR este ”pasul” pe care trebuie să-l facă în urma refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a-i numi pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, dar că decizia trebuie luată în coaliţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO