Politică

Klaus Iohannis, la Bruxelles: România este o ţară pro-europeană. Aşa va rămâne

Klaus Iohannis, la Bruxelles: România este o ţară...

Autor: Iasmina Ardelean, Mediafax

31.01.2018, 16:57 127

„Am discutat însă şi mult despre viitorul Uniunii, despre crizele pe care trebuie să le abordăm cu multă hotărâre şi, sperăm noi, cu rezultate foarte bune. Referitor la Preşedinţia Consiliului Uniunii, am subliniat chiar din introducere că România este o ţară pro-europeană. Aşa va rămâne. Este o ţară deplin angajată în procesul de consolidare al Uniunii şi, prin Summitul pe care îl vom organiza în timpul Preşedinţiei noastre, vom contribui, cred eu, într-o măsură foarte bună la construcţia unui viitor foarte bun pentru Uniune”,a declarat Iohannis, la conferinţa comună cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Şeful statului a subliniat cele patru dimensiuni importante care vor sta la baza elaborării Programului României pentru Preşedinţie: asigurarea unei creşteri durabile şi echitabile pentru toate statele membre, prin inovare, digitalizare şi creşterea gradului de convergenţă şi a conectivităţii; menţinerea unei Europe sigure pentru cetăţenii săi; consolidarea rolului global al Uniunii Europene şi promovarea valorilor comune europene.

„Viziunea noastră, a României, este una puternic pro-europeană, şi avem, noi, România, ca obiectiv strategic o integrare mai profundă în Uniunea. Vrem ca acest lucru să transpară şi prin felul în care vom organiza Preşedinţia. Noi suntem pentru o integrare mai profundă. În pregătirea Consiliului, avem foarte multe probleme de rezolvat şi, în acest loc, ţin neapărat să salut şi să mulţumesc Preşedintelui Juncker pentru disponibilitatea exprimată deja acum ceva timp de a veni în sprijinul României, fie prin discuţii la nivel de conducere, fie prin discuţii la nivel tehnic. Eu cred că vom avea nevoie de toate aceste lucruri”, a mai spus Iohannis.

Şeful statului a adăugat că Brexit, negocierile pe Cadrul Financiar Multianual post-2020 şi viitorul Uniunii Europene vor fi „dosare scandente” în timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE.

„Despre toate aceste lucruri am vorbit astăzi în Consiliul Comisarilor. Am primit încurajări, am primit idei foarte bune, am primit întrebări foarte bune - recunosc că niciuna încuietoare – şi sunt foarte optimist în ce priveşte colaborarea noastră în pregătirea Preşedinţiei Consiliului Uniunii”, a conchis Klaus Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO