Politică

Klaus Iohannis, la SIAB: Zona de automotive a devenit foarte importantă, dar ne dorim să avem şi drumuri. Primăvara nu îţi poţi da seama dacă eşti pe drum sau pe arătură

Klaus Iohannis, la SIAB: Zona de automotive a devenit...

Autor: Iasmina Ardelean, Mediafax

28.03.2018, 20:55 81

Vizita şefului statului a durat aproximativ o oră şi jumătate, el fiind însoţit şi de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban. Iohannis s-a arătat interesat de informaţiile primite de la diferiţi dealeri de automobile, i-a întrebat cum merg vânzările şi dacă vin români interesaţi să cumpere, urându-le succes fiecăruia.

Pe parcursul vizitei sale, Iohannis s-a urcat în trei maşini: într-un Ford, într-un Rolls Royce Phantom şi într-un BMW X5. Deşi au fost expuse şi motociclete, acesta nu s-a arătat interest, recunoscând că îi plac mai mult maşinile.

Totodată, şeful statului a criticat lipsa producătorului autohton, Dacia, exprimându-şi dorinţa ca la următoarea ediţie să fie prezent.

Klaus Iohannis nu a ratat ocazia de a face o fină ironie la adresa guvernului, din cauza infrastructurii. Oprindu-se la standul Automobile Bavaria, preşedintele companiei, Michael Schmidt, i-a spus şefului statului că starea infrastructurii este o explicaţie pentru achiziţiile tot mai mari de maşini de teren.

„Şoselele din România sunt interesante. Acum, primăvara, nu poţi fi niciodată sigur dacă eşti pe drum sau ai ajuns pe arătură”, a precizat, ironic, Iohannis.

În timp ce zăbovea la un stand, la Iohannis a venit un copil care i-a cerut un autograf, iar şeful statului nu a ezitat să i-l ofere.

La finalul vizitei, şeful statului s-a declarat mulţumit că Salonul Auto a revenit la Bucureşti, după o pauză de 11 ani.

„Pentru România, zona automotive a devenit foarte, foarte importantă. Sunt mii şi mii de locuri de muncă în zona automotive. Deja, sectorul automotive produce în jur de 25% din exportul României. Am văzut foarte multe maşini frumoase şi am înţeles că românii îşi doresc maşini, cred că şi românii şi eu ne dorim să avem şi drumurile aferente, fiindcă aici lucrurile se mişcă foarte foarte slab şi, recunosc, că este o supărare de a mea că în domeniul infrastructurii de transport, în ultima vreme, n-am văzut nicio mişcare, nicio realizare. E clar că, aici, avem încă foarte mult de lucru”, a declarat Iohannis.

De asemenea, acesta a susţinut că sunt şi veşti pozitive.

„Am auzit de la un dealer că România este una din ţările care încurajează cel mai mult maşinile electrice sau hibrid, ceea ce iarăşi este o performanţă. Deci, noi suntem în continuare într-o zonă unde, pe de o parte avem nerealizări şi ne supărăm, pe de altă parte România performează excelent în domeniul automotive”, a explicat şeful statului.

Totodată, Iohannis a evitat să spună ce model de maşină i-a plăcut, spunând că nu a venit să facă reclamă unui anumit producător.

Întrebat dacă a încercat să convingă unul din constructori pentru a veni în România şi a deschide o fabrică de asamblare, Iohannis a răspuns: „Noi avem foarte multă industrie de tip automotive, asta nu înseamnă că producem maşini întregi, ci avem producţie de ansamble, de sub-ansamble şi acest lucru este foarte important. Pe de altă parte, avem în România două mărci: Dacia şi Ford, care se produc cu mare succes aici. România este, prin aceşti producători, în primii zece producători de maşini. E un loc onorant pentru România. Sigur, se poate face mai mult, dar lucrurile se mişcă, nu de ieri, de alalteri, ci începând din 2002- 2003, foarte mulţi producători de automotive au venit în România şi vin în continuare, sectorul a crescut enorm”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO