Politică

Laurenţiu Baranga a demisionat din funcţia de preşedinte al Oficiului de Combaterea Spălării Banilor

Laurenţiu Baranga a demisionat din funcţia de preşedinte al Oficiului de Combaterea Spălării Banilor

Autor: Laura Buciu

10.10.2020, 11:37 80

Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Baranga, a demisionat din funcţia de preşedinte al instituţiei. El este acuzat că şi-a falsificat documentele de studii pentru a obţine funcţii. 

Laurenţiu Baranga a demisionat joi, în data de 8 octombrie 2020.

Demisia a fost înaintată la Ministerul Finanţelor Publice.

Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac, sâmbătă, percheziţii la domiciliul unui înalt funcţionar public din Râmnicu-Vâlcea, acuzat că a depus la dosarul de angajare documente falsificate, inducând în eroare mai multe instituţii publice. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de Laurenţiu Baranga, preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Poliţia Română a transmis, sâmbătă dimineaţa, că poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, fac o percheziţie în oraşul Râmnicu Vâlcea, la domiciliul declarat al unui funcţionar public, cercetat pentru înşelăciune.

Operaţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente”, spun reprezentanţii Poliţiei Române.

Poliţiştii precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată, repspectiv Laurenţiu Baranga, a ocupat o funcţie importantă în cadrul unei instituţii publice, activează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, iar în prezent deţine o funcţie publică de rang înalt.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Laurenţiu Baranga va fi dus la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru desfăşurarea activităţilor specifice de urmărire penală.

Laurenţiu Baranga a fost numit în funcţia de preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie.

AFACERI DE LA ZERO