• Leu / EUR4.8849
  • Leu / GBP5.8119
  • Leu / USD4.8018
Politică

Lăzăroiu, despre managementul privat: "Mediul politic a căpuşat aceste regii"

Autor: Clarice DINU, Victor Rotariu

16.09.2011, 12:46 665

Întrebat ce părere are despre numirea managerilor privaţi la companiile şi regiile de stat, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu a declarat la INTERVIURILE GÂNDUL, că trebuie încercată şi această soluţie. În ceea ce priveşte faptul că şi la ora actuală managerii acestor companii au contracte de mandat, care nu sunt verificate, ministrul a explicat, sec, că "din păcate nu au fost sancţionaţi de nimeni pentru că erau numiţi politic".

"Mediul politic, din nefericire, ştiţi foarte bine, a căpuşat aceste regii. Datoriile pe care le-au făcut au fost ascunse, astupate şi mulţi bani s-au scurs Dumnezeu ştie unde...adică..nu numai Dumnezeu ştie unde", a declarat Lăzăroiu.

Întrebat din nou de ce nu sunt pedepsiţi actualii manageri care conduc ineficient companiile de stat sau regiile, el a precizat că "Dar un contract..sub el are un contract nevăzut, politic".

În ceea ce priveşte salariile pe care le-ar putea avea managerii sau echipele de management privat, de până la câteva milioane de euro, ministrul Muncii susţine că este nevoie ca "oamenii ăştia să fie stimulaţi, să aibă un salariu care să îi ferească de orice altă tentaţie".

Rugat să explice cum crede că ar trebui prezentat acest lucru unei populaţii din care 60% trăieşte cu mai puţin de 800 de lei pe membru de familie, pe lună, fostul consilier prezidenţial a spus că "Explicaţia trebuie să fie asta: până acum această companie a fost o gaură neagră în care se ducea şi banii tăi, care ai şase milioane pe lună şi ai tăi, care ai trei. De mâine omul ăsta s-a angajat că banii noştrii nu se vor mai scurge acolo. Dimpotrivă, el o să aducă bani şi o să îţi bage şi ţie bani în buzunar".

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8849
Diferență: 0,0369
Ieri: 4.8831
Azi: 4.8018
Diferență: -0,328
Ieri: 4.8176
Azi: 5.8119
Diferență: 0,3159
Ieri: 5.7936
Azi: 5.0503
Diferență: -0,3984
Ieri: 5.0705