• Leu / EUR4.9454
  • Leu / GBP5.7525
  • Leu / USD4.7424
Politică

Liberalii se pregatesc sa inghita PD dupa alegeri

Liberalii se pregatesc sa inghita PD dupa alegeri
16.12.2003, 00:00 11



Presedintele liberal Theodor Stolojan a spus ieri ca dupa alegerile de anul viitor PNL si PD vor discuta despre o eventuala fuziune a celor doua partide. Declaratia lui Stolojan confera autoritate unei mai vechi propuneri, care in timpul negocierilor pentru incheierea aliantei reprezenta doar o opinie cu sustinere limitata in randul liberalilor, respinsa vehement de democrati. Ulterior, liberalii au renuntat la aceasta varianta pentru a debloca negocierile de parafare a Aliantei. Subiectul fuziunii PNL-PD este redeschis dupa ce un sondaj de opinie CURS/CSOP, comandat de Alianta, a aratat ca democratii pierd tot mai mult teren in optiunile de vot ale electoratului.



"Dupa scrutinul din 2004, vom putea analiza oportunitatea fuziunii PNL cu PD, in cazul in care vom castiga alegerile", a spus presedintele PNL, Theodor Stolojan, citat de Mediafax. Presedintele liberal sustine ca, deocamdata, nu este cazul sa se discute acest subiect, pentru ca exista simpatizanti ai curentului social-democrat care nu se regasesc in promisiunile PSD si care ar putea vota cu PD.



"Am discutat si cu presedintele democrat Traian Basescu aceasta problema si am stabilit ca o vom reanaliza dupa alegeri", a mai spus Stolojan.



Daca liberalii au sarbatorit cu sampanie publicarea rezultatelor sondajului de opinie, democratii sunt tensionati .



Vicepresedintele PD Radu Berceanu a recunoscut ieri ca atat presedintele Traian Basescu, cat si alti lideri ai partidului sunt intr-o stare de alerta dupa aflarea rezultatelor slabe pe care le au democratii in sondajul CURS/CSOP.



"Nu doar presedintele Basescu, ci si altii suntem intr-o stare de alerta cu privire la contributia noastra la scorul general al aliantei. Cu cat reusim, democratii sau liberalii, sa adunam mai multe voturi pentru alianta, cu atat putem spune mai mult ca suntem pe drumul cel bun, in perspectiva alegerilor de anul viitor", a explicat Berceanu.



El a precizat ca nemultumirile liderilor PD nu sunt legate de rezultatele slabe comparativ cu partenerii din alianta. "Este vorba despre faptul ca in unele zone PD nu a reusit sa se mobilizeze pentru a aduce mai multe voturi aliantei", a completat vicepresedintele democrat.





Filialele locale ale PD "au umflat" rezultatele



Berceanu sustine ca in unele judete liderii locali ai PD au furnizat, inainte de publicarea sondajului CURS/CSOP, anumite date care nu concorda cu rezultatele prezentate de cele doua institute de sondare a opiniei publice. "In acele locuri vom merge si vom lua masuri si sigur ca unele ar putea fi neplacute. Dar este normal sa ne gandim cum am putea face sa stam si noi mai bine in sondaje", a mai spus Berceanu.



El a mentionat ca deocamdata nu se stie exact ce masuri vor fi luate fata de liderii locali ai PD care au umflat procentele partidului. "Am inceput sa facem niste analize, dar inca nu avem rezultatele detaliate ale sondajului. Maine avem un Colegiu Director in care vom discuta toate aceste lucruri", a spus vicepresedintele democrat.



Vicepresedintele liberal Calin Popescu Tariceanu a afirmat, in aceeasi conferinta de presa, ca nici conducerea PNL nu este multumita de scorul din sondaje in unele judete. "Dupa primirea datelor din teritoriu am constatat ca avem 20 de judete peste medie si alte 20 sub aceasta medie", a precizat Tariceanu, adaugand ca cele mai slabe judetei pentru PNL sunt in sudul tarii.



Liderul PD Traian Basescu s-a aratat, sambata, nemultumit de rezultatele inregistrate de partidul sau in multe dintre judete, avertizandu-I pe participantii la Consilul National de Coordonare ca vor urma schimbari in conducerea organizatiilor. Basescu le-a comunicat celor peste 600 de delegati democrati ca doar 15 judete se incadreaza in parametrii obiectivelor stabilite de partid.Liderul PD Traian Basescu s-a aratat, sambata, nemultumit de rezultatele inregistrate de partidul sau in multe dintre judete, avertizandu-I pe participantii la Consilul National de Coordonare ca vor urma schimbari in conducerea organizatiilor. Basescu le-a comunicat celor peste 600 de delegati democrati ca doar 15 judete se incadreaza in parametrii obiectivelor stabilite de partid.





Alianta PNL-PD depaseste PSD in 25 de orase



Purtatorul de cuvant al Aliantei PNL-PD, Calin Popescu Tariceanu, a precizat ca in 25 de orase resedinta de judet plus Capitala alianta are, conform sondajului CURS/CSOP, un scor electoral mai bun decat PSD. Tariceanu a afirmat ca, in sedinta de ieri a Consiliului National de Conducere al Aliantei PNL-PD, au fost analizate rezultatele sondajului CURS/CSOP la nivel local. "Concluzia a fost ca la intentia de vot pentru consiliile locale, Alianta PNL-PD are un scor mai bun decat PSD in 25 de orase resedinta de judet plus municipiul Bucuresti", a subliniat vicepresedintele liberal.



Orasele mentionate de Tariceanu sunt din judetele Arad, Arges, Bihor, Bistrita-Nasaud, Brasov, Caras-Severin, Cluj-Napoca, Dolj, Harghita, Hunedoara, Maramures si Mehedinti.



Purtatorul de cuvant al PNL a mai spus ca la intentia de vot pentru consiliile judetene si pentru alegerile parlamentare alianta are un scor mai bun in noua judete si in Bucuresti.



Tariceanu a explicat ca alianta are scor mai bun decat PSD in judetele in care exista o mai buna informare a opiniei publice si difuzare a mass-media, in special in mediul rural.



Vicepresedintele democrat Radu Berceanu a afirmat ca aceste rezultate nu au provocat "un entuziasm exagerat" in randul liderilor aliantei. "Noi analizam cu multa seriozitate rezultatele sondajului pentru ca vrem sa stim exact cum stam. Dar este un adevar de necontestat faptul ca in aceste analize exista termeni de comparatie", a subliniat Berceanu.



El considera ca, prin rezultatele sondajului, alianta "are un punct de plecare solid", iar acest lucru ii motiveaza pe liderii PNL si PD "sa ia toate masurile care se impun pentru a determina populatia sa faca o alegere la vot in 2004". mirela.luca@zf.ro

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9454
Diferență: 0,0486
Ieri: 4.9430
Azi: 4.7424
Diferență: 0,8914
Ieri: 4.7005
Azi: 5.7525
Diferență: 0,5032
Ieri: 5.7237
Azi: 4.9466
Diferență: 0,2981
Ieri: 4.9319