Politică

Liderii PSD vor înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în privinţa ANRE

Liderii PSD vor înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în privinţa ANRE

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

12.09.2017, 13:10 137

”Azi (marţi (n.r.) am discutat în coaliţie şi am aprobat solicitarea primului ministru şi mâine aprobăm în plenul reunit înfiinţarea unei comisii de anchetă pe ANRE, pentru că e bine să aflăm şi noi şi populaţia ce s-a întâmplat acolo şi care a fost jocul preţului la energie în ultima perioadă”, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

La rândul său, premierul Mihai Tudose a arătat că au fost probleme identificate în această vară, legate de obligaţii legale ale ANRE dar şi de lipsa unor proceduri.

”Dat fiind faptul că ANRE nu este în subordinea Guvernului, singura entitate capabilă să vadă ce este acolo, să facă lumină, este Parlamentul. Guvernul a solicitat Parlamentului o anchetă în acest sens”, a adăugat Tudose.

La începutul lunii august, premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Energiei, Toma Petcu, să iniţieze demersurile pentru a cere Parlamentului să demareze o anchetă la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), după întârzirea unor licitaţii care a dus la scumpirea electricităţii.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470