Politică

Lista completă a candidaţilor la posturile de conducere din PSD. Cine sunt liderii cu greutate care se înfruntă pentru funcţia de preşedinte executiv

Lista completă a candidaţilor la posturile de conducere din PSD. Cine sunt liderii cu greutate care se înfruntă pentru funcţia de preşedinte executiv

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

08.03.2018, 19:12 262

Nicolae Bănicioiu, Ecaterina Andronescu şi, probabil, Viorica Dăncilă candidează pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD la congresul extraordinar de sâmbătă, în timp ce pentru funcţia de secretar general al partidului vor concura Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu.

Vicepreşedinţii PSD Nicolae Bănicioiu şi Ecaterina Andronescu şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului. Celor doi li s-ar putea alătura, potrivit unor surse din partid, premierul Viorica Dăncilă. Organizaţia PSD Bucureşti-Ilfov a votat miercuri o rezoluţie prin care îşi exprimă susţinerea pentru candidatura Vioricăi Dăncilă.

Pentru funcţia de secretar general candidează actualul secretar general, Marian Neacşu, dar şi secretarul general adjunct al partidului Codrin Ştefănescu.

Pentru posturile de vicepreşedinţi lupta va fi între:

Gabriela Firea, Robert Negoiţă şi daniel Florea (regiunea Bucureşti-Ilfov)

Şerban Valeca, Adrian Ţuţuianu, Cătălin Rădulescu şi Carmen Dan (regiunea Muntenia)

Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase (regiunea Nord -Est)

Gabriel Zetea şi Doina Pană (regiunea Nord-Vest)

Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif (regiunea Centru)

Marian Oprişan şi Mirela Furtună (regiunea Sud-Est)

Paul Stănescu şi Lia Olguţa Vasilescu (regiunea Oltenia)

Natalia Intotero şi Mihai Fifor (regiunea Vest).

Termenul de depunere a candidaturilor a expirat joi, la ora 16.00. Candidaturile urmează să fie valitate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc vineri, la Palatul Parlamentului. Congresul extraordinar va avea loc sâmbătă, 10 martie.

AFACERI DE LA ZERO