Politică

Lista neagră a dosarelor: Consiliul Superior al Magistraturii cere Ministerului Justiţiei răspunsul pe care l-a transmis cererii din 2012 a Comisiei Europene, care vizează o listă cu dosare de corupţie

Lista neagră a dosarelor: Consiliul Superior al Magistraturii cere Ministerului Justiţiei răspunsul pe care l-a transmis cererii din 2012 a Comisiei Europene, care vizează o listă cu dosare de corupţie

Autor: Andreea Traicu

20.03.2018, 20:02 100

Plenul CSM a decis "transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiţiei pentru a comunica informaţii Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la modalitatea în care a răspuns solicitării formulate de către Comisia Europeană la data de 10.10.2012, punctul 20 din anexă, respectiv modalitatea în care a colectat datele, având în vedere potenţialul afectării independenţei instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor respective".

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, luni seara, ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să îi comunice ”cu celeritate” dacă în perioada 2012-2018 Comisia Europeană a mai transmis documente prin care cereau situaţe şi stabilirea paşilor de urmat în cazuri de presupusă corupţie la nivel înalt. Toader a precizat că va trimite informaţiilor solicitate în cursul zilei de marţi.

Reprezentanţa Comisiei Europene a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu comentează despre documente apărute în presă „din surse neoficiale”, după ce un document din 2012 privind MCV, făcut public duminică, conţinea şi o listă de persoane cu probleme penale.

„Ca o regulă generală, Comisia Europeană nu comentează despre documente apărute în presă cu atribuirea <din surse neoficiale>”, potrivit răspunsului Reprezentanţei Comisiei Europene la solicitarea MEDIAFAX.

Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3.

Unul dintre puncte prevede descrierea situaţei si stabilirea paşilor de urmaţi în cazuri de corupţie cunoscute, fiind date şi nume: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

AFACERI DE LA ZERO