Politică

Ludovic Orban, despre urmărirea penală începută de DIICOT, în cazul Dăncilă: Mi-am făcut datoria

Autor: Diana Grigore

28.06.2018, 19:26 130

Ludovic Orban, a declarat, referitor la urmărirea penală începută de DIICOT, în cazul plângerii depuse de liderul PNL împotriva premierului Viorica Dăncilă, că el şi-a făcut datoria şi că încă nu a fost chemat la audieri, dar va anunţa public atunci când se va întâmpla.

"Până acum nu am fost chemat la audieri.(...) Când voi fi citat sau invitat voi anunţa public. Am văzut informaţia, am inteles că este vorba de practic deschiderea in rem, adică se cercetează faptele şi încă nu persoanele. Deci eu mi-am făcut datoria, am depus sesizarea, am prezentat faptele pe care le-am considerat că sunt semnificative în ceea ce priveşte derularea procedurii. Am considerat că este necesară această cercetare care trebuie făcută de oameni care au competenţele necesare stabilite prin Constituţie şi prin legi privitor la cele patru posibile infracţiuni: difuzarea de informaţii cu caracter de secret, refuzul de informare a preşedintelui atunci când se comit fapte care afectează interesuil statului, uzurparea funcţiei pentru că premierul pactic a acţionat fără să aibă atribuţii constituţionale în domeniul politicii externe (...), şi de asemenea pentru trădare", a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la Parlament.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală cu privire la fapte pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională în cazul plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă.

Procurorii au început urmărirea penală pentru fapte, încă din data de 7 iunie, infracţiunile fiind de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, anunţa că plângerea depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă este în lucru, precizând că încă nu au venit informaţiile solicitate de la SRI.

"Este în lucru. Ştiu că s-au făcut solicitări, exact cum vă spuneam, pe data de 6 iunie şi aşteptăm rezultatele", a declarat Daniel Horodniceanu.

Întrebat dacă au venit răspunsurile de la Serviciul Român de Informaţii, Daniel Horodniceanu a răspuns negativ. "Nu au venit, nu. Din ce ştiu eu nu, dar trebuie verificat".

În plângere, liderul PNL, Ludovic Orban, îi acuză pe Liviu Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României" în cazul memorandumului privind mutarea Ambasadei Israelului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO