Mihai Răzvan Ungureanu intră în istorie drept prim-ministrul cu cel mai scurt mandat al României, cu un interval de nici trei luni în care nu a apucat să adopte nicio măsură importantă şi nici nu a putut să acumuleze rezultate de care să se folosească în momentul lansării unei platforme politice.
Guvernul Ungureanu a căzut vineri, după ce moţiunea de cenzură depusă de opoziţie a fost adoptată cu 235 de voturi.
Instalat la conducerea Guvernului la 9 februarie, Ungureanu şi-a pregătit în acest inteval un bilanţ al celor 100 de zile pe care însă nu a mai apucat să îl prezinte în Parlament, iar moţiunea de cenzură depusă de opoziţie nu i-a permis decât să justifice deciziile în problemele legate de Cupru Min şi Chevron.
În scurta perioadă în care s-a familiarizat cu sălile Palatului Victoria, Ungureanu a fost pus în faţa presiunii politice pentru alocarea de bani către primării şi îndeplinirea doleanţelor UDMR pe linie de învăţământ, în faţa cărora a cedat după ce a încercat mediatic să lanseze ideea că se străduieşte să reziste eroic.
Sprijinit de PDL, dar cu condiţia îndeplinirii diverselor solicitări, şi promovându-se cu insistenţă drept încă membru PNL, Ungureanu a simţit pe propria piele ce înseamnă să fii obligat în propriul guvern să iei decizii în funcţie de interesul politic şi mai puţin de interesele sale electorale pe termen mediu şi chiar scurt.
Practic, singura decizie cu care Ungureanu poate fi ţinut minte ca premier a fost demiterea solidului Sorin Blejnar de la conducerea ANAF, lăsat însă pe mai departe în interiorul structurii, după impunerea unei ţinte total nerealiste de colectare a veniturilor din evaziunea fiscală.
Un foarte scurt mandat de premier l-a repus, însă, pe Ungureanu pe scena politică, aceasta putând constitui începutul lansării unei mişcări politice care să îl aducă peste ani la conducerea ţării sau, din nou, a Guvernului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
