Politică

Ministrul Apărării Naţionale, despre protestul românilor din Diaspora: Este un protest politic; ne dorim să fie paşnic

Ministrul Apărării Naţionale, despre protestul...

Autor: Adriana Mit

10.08.2018, 15:55 78

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale, a declarat, la Arad, că protestul de vineri, al românilor din Diaspora, este unul „politic” şi că pe unii oameni îi deranjează faptul că „se îmbunătăţesc condiţiile de viaţă ale românilor, că au mai mulţi bani în buzunar”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Apărării Naţionale a declarat, vineri, la Arad, întrebat ce părere are despre protestul românilor din Diaspora, organizat în Piaţa Victoriei din Bucureşti, că îşi doreşte să fie unul paşnic.

„Este un protest politic, este, în ultimă instanţă, dreptul cetăţenilor de a protesta. Ne dorim să fie un protest paşnic, ne dorim să fie un protest în limite legale, astfel încât să nu avem de a face cu, eu ştiu, lucruri neplăcute, pe care nimeni nu şi le doreşte”, a afirmat Mihai Fifor.

De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a precizat că se respectă programul de guvernare şi că unii oameni sunt deranjaţi de faptul că se îmbunătăţesc condiţiile de viaţă ale românilor şi că au mai mulţi bani în buzunar.

„Unii oameni sunt nemulţumiţi de activitatea Guvernului, alţii nu, noi continuăm să spunem, şi cred că fiecare minister a făcut un bilanţ până la ora aceasta, după şase luni de guvernare, şi a arătat că se respectă întru totul programul de guvernare votat de români. Am spus-o de la bun început şi continui să spun lucrul acesta: guvernăm sub o presiune extraordinară de aproape doi ani, lucru pe care nu ni l-am fi dorit. Avem un Guvern perfect legitim, votat de o majoritate parlamentară constituită în urma unui vot democratic. Aplicăm programul de guvernare la literă, suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus. Eu ştiu că pe unii oameni poate îi deranjează foarte mult faptul că acest program de guvernare se respectă, că se îmbunătăţesc condiţiile de viaţă ale oamenilor, că au mai mulţi bani în buzunar. S-au luat măsuri pentru creşterea salarială, a fost prezentat noul proiect de lege al pensiilor, care a intrat în dezbatere până la începerea sesiunii parlamentare. Adică discutăm despre măsuri cât se poate de bune pentru această ţară, dar încă o dată, sunt şi oameni care sunt nemulţumiţi şi consideră că este necesar să protesteze. Prin urmare, noi ne dorim să fie un protest paşnic şi să nu se escaladeze şi să nu se dea curs provocărilor pe care le-am văzut, din păcate”, a afirmat Mihai Fifor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO