• Leu / EUR4.9419
  • Leu / GBP5.6702
  • Leu / USD4.9805
Politică

Monitorul Oficial, respectiv partea I şi II, poate fi descărcat, gratuit în format electronic, din această lună

Monitorul Oficial, respectiv partea I şi II, poate fi descărcat, gratuit în format electronic, din această lună

Autor: Alexandru Nanu

07.04.2021, 08:31 572

Cei care sunt interesaţi de accesarea Monitorului Oficial, respectiv partea I şi II, în format electronic, o pot face de la începutul acestei săptămâni după cele mai recente schimbări legislative privind organizarea Monitorului Oficial al României.

De asemenea, după această modificare utilizatorii pot urmări, mai uşor, modificările din actele normative publicate în partea I ca urmare a folosirii căutării de cuvinte-cheie (prin folosirea combinaţiei de taste ctrlĂf).

Această modificare vine ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 57 din 31 martie 2021pentru modificarea art. 18 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 02 aprilie 2021.

Mai exact, Legea nr. 57/2021 prevede modificarea articolului 18, care va avea următorul cuprins:

(1) Regia Autonomă «Monitorul Oficial» editează Monitorul Oficial al României atât în format tipărit, cât şi în format electronic. Formatul tipărit este pus la dispoziţia tuturor utilizatorilor contra cost.

(2) Formatul electronic al Monitorului Oficial al României, Partea I şi a II-a, este disponibil în mod gratuit şi liber, permanent. Formatul electronic gratuit şi liber este de document portabil, fără filigran sau inscripţii suplimentare formatului tipărit; acesta devine accesibil tuturor utilizatorilor în aceeaşi zi cu publicarea, inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare.

„Azi va fi publicată legea 57/2021 prin care însuşi Monitorul oficial va fi disponibil în format PDF. Am crede că în secolul 21 nu ar trebui să fie nevoie de o lege pentru asta, şi nici că e un mare motiv de laudă să dai acces la documentul central al statului, legea, în format electronic, liber şi care să permită funcţii de bază ale oricărui document electronic. Este un pas înainte pentru transparenţă şi digitalizare. Este o victorie pentru toţi cei care se chinuiau până acum la publicarea actelor normative să le folosească textul oficial”, a explicat ministrul Economiei la sfârşitul săptămânii trecute.

Legea face parte din pachetul de legi pentru debirocratizare şi transparentizare depus în Parlament în urmă cu un an. Ultima lege care mai rămâne de adoptat din pachet este cea referitoare la transparentizare, a precizat Năsui.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9419
Diferență: -0,1051
Ieri: 4.9471
Azi: 4.9805
Diferență: -0,6483
Ieri: 5.0130
Azi: 5.6702
Diferență: -0,3585
Ieri: 5.6906
Azi: 5.0577
Diferență: -0,2426
Ieri: 5.0700