Politică

Nicuşor Dan, despre negocierile privind noul guvern: Sunt patru partide la masă, plus minorităţile

Nicuşor Dan, despre negocierile privind noul guvern:...

Autor: Iris Dutescu

24.05.2025, 12:18 641

„Sunt patru partide la masă, plus minorităţile”, declară sâmbătă preşedintele ales, Nicuşor Dan, după ce a fost întrebat despre negocierile pentru formarea noului guvern. El adaugă că discuţiile vor începe marţi.

Dan a subliniat, încă o dată, că îl vrea pe Ilie Bolojan în funcţia de premier.

Legat de posibilitatea ca PSD să rămână în opoziţie, Dan a declarat oamenii politici trebuie să se angajeze să rezolve problemele societăţii şi „nu să dezerteze”.

„Noi, oamenii politici, suntem aici ca să servim societatea, cred că asta pretindem, asta trebuie să fim. În momentul acesta, societatea are o dificultate fiscală şi atunci responsabilitatea, în opinia mea, a fiecăruia dintre noi, trebuie să fie să ne angajăm să rezolvăm această problemă pe care societatea o are, asta este rolul politicii”, a declarat Nicuşor Dan.

Întrebat ce ar alege între a pune un premier de la PSD sau avea un guvern minoritar cu PSD în opoziţie, Dan a precizat că acestea nu sunt singurele două ipoteze.

„Eu îmi doresc foarte mult un guvern care să fie stabil şi nu că îmi doresc eu, este, din nou, o chestiune economică. În momentul în care proiectezi stabilitate, ratele dobânzilor la care România e obligată să se împrumute vor fi mai mici, investitorii vor avea o mai mare intenţie, stabilitate de a veni în România, pentru că nu vor avea temerea că guvernul minoritar poate să cadă peste patru luni sau peste opt luni. De aceea cred că este important să avem un guvern cu majoritate în Parlament”, a precizat preşedintele ales.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels