Politică

Nunta Elena Băsescu: Traian Băsescu, dar şi fiica sa, huiduiţi şi când au ieşit din Primăria Sectorului 2

Traian Băsescu, dar şi fiica sa, huiduiţi şi când au ieşit din Primăria Sectorului 2

Foto: Silviu Matei

Autor: Ioana Câmpean, Marius Fratila

01.09.2012, 12:36 1645

Preşedintele Traian Băsescu, iar apoi şi fiica sa, Elena Băsescu, au fost huiduiţi, sâmbătă, şi la ieşirea din sediul Primăriei Sectorului 2.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa au ieşit primii din sediul Primăriei, după oficierea căsătoriei civile dintre Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu.

Preşedintele a aruncat mulţimii un trandafir alb şi, în pofida busculadei create de protestatari, de oameni veniţi din curiozitate, forţele de ordine şi jurnalişti, el a ţinut să se îndrepte spre grupul de protestatari şi să îi salute, făcându-le cu mâna.

Traian Băsescu s-a urcat apoi în maşină, fără a face nicio declaraţie.

La scurt timp, au ieşit din sediul primăriei Sectorului 2 şi Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu. Nici ei nu au făcut declaraţii şi s-au îndreptat direct spre maşină, timp în care unele persoane prezente la faţa locului au huiduit.

Au fost însă şi persoane care au aplaudat şi le-au adresat urări de "casă de piatră" mirilor.

Câteva zeci de persoane aflate în faţa Primăriei Sectorului 2 l-au huiduit, sâmbătă, pe preşedintele Traian Băsescu, la sosirea acestuia împreună cu soţia sa şi cu fiica sa cea mică, Elena Băsescu, pentru căsătoria civilă a acesteia cu Bogdan Ionescu.

Înainte de a intra în Primărie, în momentul în care unii protestatari strigau "Demisia!", Traian Băsescu s-a uitat spre aceştia, apoi la jurnalişti şi a spus doar: "După nuntă!".

La aproximativ 20 de minute de la plecarea familiei prezidenţiale şi a celor care au asistat la cununia civilă, în faţa Primăriei se aflau încă câteva zeci de persoane, între care au izbucnit dispute şi au avut loc chiar şi îmbrânceli, unii protestând împotriva preşedintelui Băsescu, alţii fiind simpatizanţi ai acestuia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO