• Leu / EUR5.2442
  • Leu / GBP6.1296
  • Leu / USD4.5298
Politică

O lege mai greu de descifrat decat tablele lui Moise

30.05.2003, 00:00 22

Pe masura ce termenul pana la care parlamentarii trebuie sa-si clarifice situatia de incompatibilitate se apropie de final, hibele legii care ii obliga pe membrii legislativului sa opteze intrea calitatea politica si alte activitati, ies, incet incet, la iveala.
Presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu a anuntat, miercuri, ca juristii din Parlament se vor intruni, la inceputul saptamanii viitoare, impreuna cu ministrul justitiei Rodica Stanoiu, pentru a  analiza situatia parlamentarilor care s-au declarat incompatibili, potrivit  legii anticoruptie. Principalele probleme de incompatibilitate ale parlamentarilor sunt prezenta lor in AGA si in Consiliile de administratie ale unor societati comerciale. #leadend#Potrivit lui Vacaroiu, intrunirea este absolut necesara pentru ca se doreste o "interpretare corecta a legii". Ce ar fi de interpretat intr-o lege care spune, negru pe alb, ca parlametarii nu au voie sa faca parte din CA si AGA?
De la litera legii, pana la "interpretarea" ei in fel si chip, este cale lunga, dar nu de de nestrabatut.
Iata, de pilda, cazul deputatului PSD Iosif Armas, presedinte al Federatiei Romane de Box, membru in consiliul de administratie al unei societati comerciale. Omul s-a uitat in lege, a vazut ca este incompatibil, si a consemnat acest lucru  in declaratia pe care a fost obligat sa o depuna. Comisia juridica din Camera analizand, saptamana trecuta, cazul Armas constata, nici mai mult, nici mai putin, ca el este compatibil!  Cata valoare are o decizie a Comisiei juridice intr-un astfel de caz? Deputatul UDMR Szekey Ervin afirma ca decizile Comisiei juridic, sunt "un fel de consultatii gratuite" iar deputatii pot sau nu tine seama de ele. Multi parlamentari, declarati incompatibili, cred, dimpotriva, ca deciziile comisiilor sunt valide, cu valoare juridica, altfel nu se explica faptul ca ei se inghesuie la comisii pentru a li se reanaliza cazul.



Consultatii gratuite pe lege
Deputatul PNL Radu Stroe, membru in Consiliul de administratie la SC Dinamo, a cerut Comisiei juridice sa-i reanalizeze cazul intruncat domnia sa crede ca este compatibil. "Aici trebuie aplicat principiul juridic potrivit caruia unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem. Legea nu distinge intre consiliile de administratie ale unor societati comerciale sau ale cluburilor de fotbal si cred ca legiuitorul s-a gandit ca parlamentarii sa plece din orice consiliu de administratie", spune deputatul PD Liviu Negoita, membru al Comisiei Juridice. Dimpotriva, Ervin Szekely , membru al aceleiasi comisii, crede ca cluburile de fotbal ar trebui excluse intrucat nu sunt asimilate societatilor comerciale, potrivit legii 31 a societatilor comerciale. Cazul lui Stroe va fi analizat, saptamana viitoare.



Tudor si Paunescu, da, Lari, ba
Un alt caz, in care interpretarea a functionat snur este cel al parlamentarilor care au tipografii si reviste. Deputata Leonida Lari care este directorul unei tipografii a fost declarata incompatibila de Comisia Camerei dar senatorii Corneliu Vadim Tudor si Adrian Paunescu care sunt directori si proprietari de reviste au fost declarati compatibili de comisia similara din Senat! In primul caz s-a socotit ca o tipografie este o societate comerciala chiar daca nu face profit, in al doilea caz s-a luat in calcul doar profitul - cei doi senatori declarand ca revistele lor nu au asa ceva. Dar revistele celor doi senatori sunt inregistrate ca societati comerciele!



Si Nastase s-a spalat pe maini
Daca astfel de interpretari nu ar fi decat simple recomandari fara valoare juridica, nu ar fi o problema ci, eventual, o disputa intre juristi. Problema este alta: nimeni nu mai stie, nici macar legiuitorul, daca deciziile Comisiilor au relevanta juridica sau nu. “Daca Parlamentul va decide ca unii dintre membrii sai sint compatibili, desi spiritul legii nu este in sensul respectiv, cine va interveni?” (...) Nu vad o institutie administrativa, executiva care sa vina deasupra Parlamentului si sa spuna ca Parlamentul a decis gresit.”, afirma, recent, premierul Adrian Nastase, la randul sau deputat.  "Nicaieri in lege nu scrie insa ca Parlamentul poate decide in acest sens.", afirma, dimpotriva, deputatul Szekely. In toata aceasta confuzie ministrul administratiei pare cel mai aproape de adevar: "Unii (parlamentari- n.red.) au crezut ca Comisiile Permanente dau derogari si erau intr-o veselie! dar n-au citit ca Guvernul da derogarile care o sa die precum capra neagra ca nici nu mai stiu cate mai sunt in Romania!".



Predescu: Lucruri lumesti, nu ceresti"
Comisiile juridice se vor reuni, asadar, sa faca lumina intr-o problema ce parea clara ca lumina zilei. Senatorul Ion Predescu are o explicatie pentru imbulzela parlamentarilor in a li se analiza cazul: "fiecare vrea sa interpreteze, sa fie exceptat.  Sunt lucruri lumesti nu ceresti. Fiecare om are interesul sa nu cada sub lege. A venit unul de la Cluj (senator n. red.), a intrat vorbind singur (saptamana trecuta, cand comisia juridica a judecat, pentru prima data cazul incompatibililor n. red.) si a iesit vorbind singur. Bietu om avea o o afecere si voia sa si-a pastreze." Predescu mai spune ca juristii parlamentari analizeaza incomptibilitatile doar in lumina declaratiilor date de parlamentari si nu potrivit realitatii de facto. "Daca da declaratii inexacte el pica sub incidenta legii penale. este un fals in declaratii", afirma senatorul.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2442
Diferență: 0,0439
Ieri: 5.2442
Azi: 4.5298
Diferență: 0,2279
Ieri: 4.5298
Azi: 6.1296
Diferență: 0,0196
Ieri: 6.1296