Politică

„Oamenii politici trebuie să înţeleagă că mai sunt şi alte priorităţi în această ţară“

„Oamenii politici trebuie să înţeleagă că mai sunt şi alte priorităţi în această ţară“

Blitzkrieg al USL în Parlament. În patru zile USL a schimbat tot şi l-a trimis pe preşedintele Băsescu să se confrunte cu electoratul într-o perioadă în care populaţia este nemulţumită de austeritate, de tăieri de salarii şi de cei care au fost la guvernare - PDL

Autor: Iulian Anghel

09.07.2012, 00:07 1475

În timp ce clasa politică îşi con­tinuă răfuiala care a culminat vi­neri-seară cu suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de pre­şedinte al României şi tri­mit­erea lui în faţa votului popular pen­tru demitere sau nu, populaţia, com­paniile şi economia în ansamblu con­tabilizează pierderile legate de creş­terea cursului, ma­jorarea primei de risc pentru Ro­mâ­nia (CDS) sau urcarea dobânzilor la lei.

De la începutul anului, cursul a cres­cut cu 5%, evoluţie marcată de trei eve­nimente politice interne, respectiv de­misia premierului Boc, căderea gu­ver­nului Ungureanu şi suspendarea preşedintelui.

Nota de plată este de 4 miliarde de lei (1 mld. euro) pe care românii trebuie să-i scoa­tă din buzunar ca să acopere creş­terea cursului atunci când îşi plătesc ra­tele la bancă. Dacă se mai adună şi creş­terea CDS-ului, ceea ce înseamnă o no­tă de plată de 1 mil. euro pe zi, plus re­ac­ţia pieţelor externe şi a investi­to­rilor, fac­tura scandalului politic costă Ro­mâ­nia spre 2 mld. euro numai până în pre­zent. Iar aceşti bani sunt luaţi din con­sumul intern.

Economia şi aşa firavă primeşte în plin toate loviturile de pe scena politică, acolo unde ura dintre USL şi PDL au atins cele mai înalte cote.

Într-o săptămână, liderii USL, că­ro­ra preşedintele Băsescu le-a dat pu­te­rea după căderea guvernului Ungu­reanu, au măturat totul în cale şi l-au tri­mis pe preşedintele Traian Băsescu în faţa referendumului.

Principalii finanţatori ai României sunt îngrijoraţi de turnura pe care au luat-o lucrurile la Bucureşti. Comisia Europeană îi cere premierului Ponta ex­plicaţii pe care acesta trebuie să le dea personal miercuri şi joi la Bruxelles.

Între timp, ţara va fi divizată între cei "pro" şi cei "contra" demiterii lui Băses­cu, iar economia va încerca să se ţi­nă la suprafaţă şi să nu ia prea multă apă.

Rapoartele analiştilor externi sunt în­roşite de sintagma "instabilitate la Bucureşti", tocmai de ceea ce nu avea ne­voie economia care se luptă cu neîn­cre­derea investitorilor, pro­blemele atra­gerii de fonduri europene şi o eva­ziu­ne fiscală care mănâncă 30% din PIB, adică spre 40 mld. euro.

Consumul a făcut paşi timizi înainte şi ar putea readuce pe plus economia în tri­mestrul doi, dar neîncrederea îi poate face pe români să dea imediat un pas înapoi. Exporturile, care depind de ceea ce se întâmplă în Europa, încetinesc şi de aceea încrederea consumatorilor devi­ne şi mai importantă în susţinerea econo­miei interne.

Astăzi, toată atenţia investitorilor va fi pe piaţa valutară pentru a vedea încotro se duce cursul, având în vedere că la închiderea de vineri atinsese 4,53 lei pentru un euro.

În următoarele 20 de zile, preşe­din­tele Băsescu trebuie să convingă popu­laţia că merită să rămână preşedintele Ro­mâniei, iar în caz contrar vor urma în­că trei luni de incertitudini până la ale­gerea noului şef al statului.

Având în vedere perioada tu­mul­tuoa­să de pe scena politică, va urma o vară complicată economic în care in­ves­titorii îşi vor amâna inves­tiţiile până se va vedea deznodământul.

Oamenii de afaceri asistă neputin­cioşi la tot acest scandal politic cu toate că ei, alături de populaţie, decontează nota de plată: "Oamenii politici trebuie să înţeleagă că mai sunt şi alte priorităţi în această ţară", spune, citat de Media­fax, Mohammad Murad, unul din­tre cei mai importanţi proprietari de hoteluri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO