Politică

Partidele politice intră, vineri noapte, în campanie electorală. Care sunt regulile

Partidele politice intră, vineri noapte, în campanie...

Autor: Diana Grigore

26.04.2019, 18:05 100

Partidele politice intră, începând de vineri noaptea, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai. MEDIAFAX vă prezintă regulile pe care orice candidat va trebui să le respecte în această perioadă. 

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe, oficial, pe 27 aprilie, ora 00:00 şi se termină pe 25 mai 2019, ora 7:00.

În perioada menţionată, partidele politice, dar şi candidaţii independenţi, vor trebui să respecte reglementările din Legea nr. 33/2007 şi 334/2006 privind finanţarea partidelor şi campaniile electorale.

Sunt interzise în această perioadă materialele de propagandă. respectiv orice material scris, audio sau video care: se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat; este utilizat în perioada campaniei; are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg; depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului.

Astfel, legal vorbind, bannerele, posterele sau orice alte materiale realizate şi distribuite înainte de această dată nu sunt considerate materiale electorale, ci sunt produse prin care se promovează partidul; un partid se poate promova oricând, chiar şi între alegeri, urmând ca sumele respective să fie declarate către Autoritatea Electorală Permanentă.

De asemenea, potrivit Legii, sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.

Legea prevede că, în perioada campaniei electorală, partidele politice şi candidaţii independenţi pot achiziţiona şi utiliza numai următoarele tipuri de materiale de propagandă:

-afişe cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură;
- afişe prin care se convoacă o reuniune care vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj;
- materiale de propagandă audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală;
- publicitate în presa scrisă;
- materiale de propagandă online;
- broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

„Partidele politice au obligaţia de a imprima sau de a utiliza pe materialele de propagandă tip afiş, broşuri, pliante, alte materiale tipărite şi cele din presa scrisă, cel puţin următoarele date: denumirea partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care le-a comandat; denumirea operatorului economic care le-a realizat; codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă; tirajul, în cazul afişelor, broşurilor, pliantelor şi a altor materiale tipărite din aceeaşi categorie”, potrivit Legii de finanţare a partidelor şi campaniile electorale.

Potrivit legii în vigoare, până la începerea campaniei electorale partidele politice pot să amplaseze panouri electorale în locurile speciale pentru afişajul electoral.

„Primarii sunt obligaţi ca după expirarea termenului de depunere a candidaturilor, dar până la începerea campaniei electorale, să stabilească, prin dispoziţie, locuri speciale pentru afişajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri, precum şi al candidaţilor independenţi. În acelaşi termen, dispoziţia primarului se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei.Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât participanţii la alegeri să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea din spaţiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente”, prevede Legea în vigoare.

Un afiş electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură.

Începând cu 48 de ore înainte de ziua votării şi până la închiderea urnelor se interzice prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.

După încheierea campaniei electorale, este obligatorie numai îndepărtarea materialelor electorale de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare.

„Îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare se dispune de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi se realizează prin persoanele desemnate de primar în acest scop.Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei electorale se înţelege afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, precum şi difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, după data de 25 mai, ora 07.00”, potrivit Legii în vigoare.

Alegerile pentru Parlamentul European au loc, anul acesta, pe data de 26 mai. La aceste alegeri BEC a validat, din partea României, candidaturile a 13 partide şi trei candidaţi independenţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO