Politică

Partidul lui Victor Ponta, Pro România, a devenit membru al Partidului Democrat European

Partidul lui Victor Ponta, Pro România, a devenit membru al Partidului Democrat European

Autor: Andrei Ilinca, Mediafax

11 iun 2019 24634

Reprezentanţii Pro România au anunţat, marţi într-un comunicat de presă, că a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European, înfiinţat în 2004 ca reacţie la influenţa crescândă a partidelor eurosceptice.

„PRO România a devenit, de astăzi, membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European, după ce a avut statut de observator. Victor Ponta şi Sorin Cîmpeanu sunt prezenţi astăzi, la Paris, la şedinţa Partidul Democrat European (EDP)”, arată reprezentanţii Pro România într-un comunicat de presă, remis marţi, MEDIAFAX.

Partidul Democrat European a fost infiinţat în 2004, ca răspuns împotriva partidelor eurosceptice din cadrul instituţiilor europene.

„Schimbarea statutului s-a produs în urma votului din cadrul Partidului Democrat European. Partidul Democrat European (EDP), înfiinţat în decembrie 2004, la Bruxelles, este o formaţiune politică ce are o doctrină de centru şi este în favoarea integrării europene. EDP a fost fondat ca reacţie la influenţa crescândă a partidelor eurosceptice în cadrul instituţiilor europene şi a atras partidele pro-europene din grupul Partidului Popular European (PPE), pentru a forma un nou bloc multinaţional de centru.”, mai arată sursa citată.

Din 2004, EDP a constituit un grup parlamentar comun cu Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), denumit Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.

”Conform definiţiei date chiar de unul dintre fondatorii formaţiunii politice europene, François Bayrou, EDP este un partid pentru oamenii care nu sunt nici conservatori, nici socialişti. De la începutul celui de-al şaselea Parlament European, din 2004-2009, EDP a constituit un grup parlamentar comun cu Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), numit Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa”, potrivit sursei menţionate.

Cu toate acestea, cele două partide politice europene rămân entităţi separate, deşi deputaţii acestora continuă să stea împreună.

„Deşi deputaţii ALDE şi EDP continuă să stea împreună, în acelaşi grup parlamentar, cele două partide politice europene rămân entităţi separate. Conform statutului, Partidul Democrat European se defineşte ca o mişcare politică transnaţională, care intenţionează să construiască o democraţie europeană fixată în valorile comune ale libertăţii, solidarităţii şi educaţiei”, conchid reprezentanţii Pro România, în comunicatul de presă.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7228
Diferență: 0,0805
Ieri: 4.7227
Azi: 4.1899
Diferență: 0,0286
Ieri: 4.1833
Azi: 5.3006
Diferență: -0,5702
Ieri: 5.3016
Azi: 4.2095
Diferență: -0,0617
Ieri: 4.2120