Liderul PD Emil Boc a anuntat ieri ca democratii vor ataca la Curtea Constitutionala articolele din Regulamentul Parlamentului cu privire la comisia de ancheta a presedintelui Romaniei. Boc sustine ca se impune suspendarea activitatii comisiei anti-Basescu pana cand CC se va pronunta.
"Intrebarea care se ridica este: ce efect juridic va mai putea avea activitatea comisiei si rezultatele acesteia, in conditiile in care acele articole vor fi declarate neconstitutionale?", a declarat liderul PD. Potrivit lui Boc, o comisie de ancheta presupune strangerea de date si chemarea la audieri a sefului statului, insa Constitutia precizeaza ca presedintele poate da explicatii numai Parlamentului, nu si unei comisii parlamentare.
Liderul PD a conchis ca respectiva comisie de ancheta anti-Basescu este "instituita arbitrar si neconstitutional", ea fiind, totodata, catalogata drept imorala, pentru ca "in componenta ei au fost adunate toate persoanele care s-au antepronuntat cu privire la un asemenea demers indreptat impotriva lui Traian Basescu".
La randul sau, liderul PD Radu Berceanu a contestat legitimitatea comisiei parlamentare de ancheta, pe motiv ca este condusa de un parlamentar (liderul PC Dan Voiculescu) care a facut fals in declaratii.
Presedintele PD Dolj a sustinut ca Voiculescu ar fi trebuit sa fie "inchis" pentru fals in declaratii, pentru ca a mintit in privinta relatiei sale cu fosta politie politica comunista. "In vreme ce Traian Basescu face o comisie de condamnare a comunismului si-l numeste in fruntea ei pe Tismaneanu, altii fac o comisie de condamnare a lui Basescu si-l pun in fruntea ei pe Felix, turnator si colaborator al Securitatii dovedit. Nu stiu de ce nimeni nu mai citeste legea si nu-si mai aduce aminte de declaratia pe care trebuie s-o dam cu privire la colaborarea cu Securitatea. Acolo am scris cu manuta noastra ca noi cunoastem prevederile legii privind falsul in declaratii care se pedepseste cu inchisoare de la doi-sapte ani", a spus Berceanu. Conservatorii au anuntat ieri ca intentioneaza sa-si impuna "silentio stampa" pe perioada cat liderul Dan Voiculescu este presedintele comisiei de ancheta a sefului statului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels