Politică

Penitenţa domnului Cioloş întru preafericire

Penitenţa domnului Cioloş întru preafericire

Autor: Andrei Luca POPESCU

07.12.2015, 10:59 585
La început, am zis că nu am citit bine. Zero lei pentru construcţia şi modernizarea bisericilor? De Moş Nicolae? E tehnocrat Dacian Cioloş, îşi permite să ia taurul de coarne, şcoală de Bruxelles, unde dai socoteală pentru fiecare euraş cheltuit aiurea. Apoi a venit duminică, iar Moşul a devenit Sfânt şi, contrar sfintelor scripturi, a pus mâna pe telefon. Ne-am întors de unde am plecat, la firul scurt cu Dealul Patriarhiei, unde niciun Înalt Preafericit nu a fost vreodată mâhnit de vreun laic politician. Şi totuşi, Dacian Cioloş a găsit calea de mijloc, ceea ce în viaţă este de preţuit, dar în politică s-ar traduce că-i enervezi şi pe ăia pro, şi pe ăia contra: din raţiuni tehnocrat-finanţiste, a păstrat şi bugetul ciuntit pentru biserici, dar din considerente politicianiste a pupat şi poala popii.
 
Pentru un tehnocrat, prim-ministrul Dacian Cioloş dă dovadă de o versatilitate politicianistă cel puţin curioasă. În două zile, el a reuşit să bulverseze pe toată lumea care nu citeşte atent, adică pe aproape toată. Mai întâi, Guvernul său a emis în miezul nopţii de vineri un proiect de buget cu 0 lei pentru construcţia, reparaţia şi modernizarea de biserici. Am văzut un tehnocrat venit la Guvern cu un mandat scurt, de un an, deci un tip care îşi permite să nu îi tremure genunchii ca oricărui politician, în faţa ameninţărilor populiste ale majorităţii electoratului.

Un tip care îşi permite să arate în mod răspicat că România este un stat laic, care îşi cheltuieşte veniturile aşa cum consideră de cuviinţă conducătorii săi laici şi aleşi de către populaţie. Un om cu capul pe umeri, care deşi ştie că vine un an electoral, a pus stop practicii neortodoxe de a pompa bani în biserici, înainte de alegeri.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info

 
AFACERI DE LA ZERO