• Leu / EUR4.6540
  • Leu / GBP5.1867
  • Leu / USD4.1197
Politică

Petre Roman se pregateste sa dea sah la Partidul Democrat cu Forta Democrata



Petre Roman, fostul presedinte al PD, a lansat ieri un nou partid de centru-stanga, Forta Democrata - litere albastre pe fond alb - care isi propune sa scoata Romania din blocajul politic provocat de actualele partide politice.



Noul partid de centru-stanga sau "de orientare radical democrata" asa cum l-a calificat fondatorul sau, isi propune sa fie in opozitie fata de PSD. Insa, desi ieri a demisionat din PD, Petre Roman nu exclude o colaborare "in caz de necesitate", cu partidul pe care l-a fondat in urma cu 12 ani.



Ambitia noului partid este de a candida pe cont propriul la alegerile locale din iunie si chiar sa obtina un numar semnificativ de primari si consilieri, ceea ce, potrivit fostului prim-ministru inseamna sa se situeze "in randul primelor partide" conform rezultatelor alegerilor. Vrea si in Parlament. Daca va candida sau nu la Presedintie, si in acest an, Petre Roman nu s-a pronuntat. Putin probabil insa ca aceste perspective sa se indeplineasca de vreme ce partidul nici nu s-a inregistrat inca la tribunal.



Discursul lui Petre Roman de lansare a noului proiect politic, anuntat de aproape un an, a fost destul de neconvingator si inconsistent. A criticat, la modul general, faptul ca "dreptatea se vinde celor cu bani, nedreptatea se distribuie", s-a intrebat retoric "cum putem sta linistiti cand pensionarii mor cu zile din lipsa de medicamente", a constatat ca "saracia si coruptia s-au instalat ca o epidemie si au imbolnavit intregul sistem institutional al statului". Fara a responsabiliza pe cineva, Petre Roman a criticat faptul ca "guvernarea a devenit o afacere" si ca "strategia de a cumpara linistea sociala, inclusiv din surse nerambursabile la UE". Singura aluzie directa la putere si opozitie a fost ca "Unii se fac ca fac, altii se fac ca resping". In plus, discursul sustinut de Roman a fost diferit, mai putin dur, decat cel distribuit inainte ca el sa ia cuvantul, in care ataca PSD.





Primele sute de "suporteri"



Petre Roman si-a lansat noul proiect politic alaturi de cativa dintre cunoscutii sai: fostul senator-revolutionar Nicolae Dide, fostul ministrul apararii in guvernele Roman, Stolojan, Vacaroiu, Nicolae Spiroiu, fostul secretar de stat din Ministerul Industriilor, Nicolae Staiculescu, Emeric Jenei. Acestora, li s-au adaugat analistul politic Daniel Barbu, mai multi profesori universitari si fiica sa, Oana. In sala, aproximativ 700 de oameni de toate categoriile sociale si de toate varstele. Majoritatea au ajuns din judete in ultima clipa. Predominau cei din Constanta si Dolj. Cea mai mare parte dintre cei prezenti erau tineri - studenti dar nu numai. Unii dintre ei, coplesiti de importanta momentului, incercau sa ajunga "in fata" sa poata strange mana personajului principal. Mai putin pretios decat in vremurile bune, Roman impartea in stanga si in dreapta zambete, strangeri de mana si promisiuni in sansele de reusita ale noului partid.





Plecarea lui Roman si declinul PD



Plecarea lui Petre Roman din PD, liderul politic care a format acest partid acum 12 ani, va accelera declinul acestei formatiuni politice inceput odata cu plecarea treptata a celor 12 parlamentari care au parasit partidul in acest mandat. Toti fondatorii PD au parasit partidul, cu o exceptie care se numeste Radu Berceanu. Ieri, Roman a justificat oarecum demisia: "PD nu mai este PD. Faptul ca altii au distrus munca mea - iar munca mea in politica a fost PD - mi-a dat un gust amar. Nu s-a mai putut face nimic in PD. Topirea PD are repere triste iar responsabilitatea revine celor care de trei ani conduc partidul", a spus Petre Roman, facand aluzie la noua conducere democrata si la Traian Basescu.



Primul efect pe care-l va avea plecarea lui Roman din PD va fi dizolvarea grupului parlamentar al acestei formatiuni la Senat, intrucat partidul are mai putin de sapte senatori, numarul minim pentru formarea unui grup senatorial. Acest lucru implica pierderea functiilor pe care PD le detine in conducerea Senatului, mai exact accesul la sedintele in care se iau cele mai importante decizii ale Senatului. Dar aceasta va fi poate cea mai mica dintre pierderi. In teritoriu, Partidul Democrat se confrunta cu o serioasa criza: cea mai mare parte a primarilor si consilierilor acestui partid au trecut la PSD, mai multi lideri de filiale au demisionat. Sondajele de opinie arata ca PD are acum 9% din intentiile de vot, desi, atunci cand a fost ale Traian Basescu promitea ca va duce partidul la 25% in anul electoral. Or, partidul lui Petre Roman Forta Democrata se formeaza exact pe structurile PD smulgand de la acest partid o parte importanta a militantilor. De pilda ieri, la lansare, cea mai mare parte a celor prezenti veneau de la Constanta, ceea ce era odata fieful electoral al PD. In plus, Forta Democrata si PD isi disputa acelasi segment electoral, din ce in ce mai restrans de avalansa PSD-ista. Ar putea fi si efectul apelului pe care Adrian Nastase il lansa, acum doi ani, de "dezmembrare a PD" prin racolarea oamenilor PD in partidul pe care il conduce. Asa se face ca, ce nu a luat PSD, s-ar putea indrepta, intr-o masura, spre Roman.



Presedintele PD, Traian Basescu a minimalizat plecarea lui Roman:"Nu va fi nici o deosebire fata de ceilalti care au plecat. Poate de la fondatorul partidului asteptarile erau mai mari, decat cele de la Aurel Pana(n.r. fost senator PD) sau altii". Basescu a tinut sa aminteasca faptul ca pana in mai 2001, cand a preluat conducerea partidului, formatiunea era cotata in sondaje cu scoruri de pana in 4%, ulterior facand un salt imediat pana la 7%.



Odata cu plecarea sa, Basescu i-a cerut lui Roman sa renunte la mandatul de senator insa acesta a spus ca nu are nici un motiv sa faca acest gest.
mirela.luca@zf.ro

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6540
Diferență: 0,1183
Ieri: 4.6485
Azi: 4.1197
Diferență: 0,8223
Ieri: 4.0861
Azi: 5.1867
Diferență: 0,2803
Ieri: 5.1722
Azi: 4.1341
Diferență: 0,3666
Ieri: 4.1190