Într-o Românie care abia anul acesta speră să atingă PIB-ul real din 2008, 18,3 milioane de cetăţeni români cu drepturi electorale - cifră necorectată de ani de zile - sunt chemaţi duminică la vot ca să-şi aleagă preşedintele pentru următorii cinci ani. Datele economiei, în aceste zile, sunt cu mult schimbate faţă de anul 2000. Dar sunt schimbate şi faţă de anul ultimelor alegeri, 2009, care a fost şi primul an al ultimei crize.
ZF a realizat un „tablou de bord“ al României, din 2000 încoace, jalonat de anii alegerilor şi reflectat în 25 de indicatori cheie – PIB, datorie a ţării, publică şi privată, evoluţia creditării, a ratelor de dobândă, a indicelui BET al Bursei - , pentru a avea o imagine asupra a ceea ce a fost şi a ceea ce este cu economia.
De la un PIB de 40 de miliarde de euro în 2000, s-a ajuns la unul estimat nominal la 150 de miliarde de euro. Este drept că au trecut aproape 15 ani de atunci, timp în care din România au plecat vreo trei milioane de oameni, ceea ce ridică grave semne de întrebare asupra viitorului.
Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat din 2000 încoace, în 14 ani deci, vedem o Românie care a traversat o perioadă bună de opt ani de creştere economică neîntreruptă şi nimeni nu bănuia ce avea să urmeze. Economia s-a oprit brusc în 2009, odată cu propagarea mondială a crizei financiare. Cei doi ani de criză gravă, 2009 şi 2010, care au avut ca rezultat o cădere cumulată a economiei de 7,7%, a retezat multe speranţe. România este acum la patru ani distanţă de criză, există creştere economică neîntreruptă, dar ţara nu se mai întâlneşte cu evoluţiile din anii de boom, 2000-2008, când un avans al produsului intern brut de 5% era ceva modest, lumea fiind obişnuită cu salturi de 7%. Iar cu creşteri modeste de 2,2% (estimarea oficială pentru 2014), prea departe nu se ajunge nicodată în cazul unei economii mici şi aflate la ani distanţă de multe dintre ţările europene, având un PIB real cu doar o treime mai mare decât cel din 1989, când românii au înlăturat dictatura.
