Unul din cele mai puternice simboluri ale razboiului rece - linia telefonica directa dintre Casa Alba si Kremlin implineste, In luna iunie, 40 de ani de la instalare, conform BBC.
Pentru a marca evenimentul, televiziunea rusa a intervievat un translator oficial rus care a relatat postului citat povestea legaturii telefonice operative. "Telefonul rosu", asa cum este numit in Rusia, a fost instalat in 1963, imediat dupa criza cubaneza a rachetelor, care adusese lumea in pragul razboiului nuclear. Presedintele american J.F. Kennedy si liderul rus Nikita Hrusciov au fost nevoiti, in absenta unei legaturi directe, sa negocieze prin intermediari pentru dezamorsarea conflictului. Asa ca s-a dispus instalarea unei legaturi directe, care a fost folosita in 1967, in timpul razboiului de sase zile dintre Israel si tarile arabe. Numai ca initial, nu a fost vorba chiar de un telefon ci de un telex. Cand aparatul a inceput sa transmita mesaje din SUA, in subsolul Kremlinului, acolo unde era instalat telexul au fost chemati sa asculta ce spunea Lyndon Johnson, presedintele Americii, primul ministru sovietic de atunci, Alexei Kosighin, seful KGB, Iuri Andropov, ministrul de Externe, Andrei Gromiko. Translatorul intervievat de televiziunea rusa si citat de BBC, Viktor Suhodrev, povesteste ca primul ministru a fost neplacut surprins sa vada ca nu era vorba de un telefon. "Si cum functioneaza asta?", a intrebat el. Toti cei prezenti au fost nevoiti sa astepte langa telex intregistrarea mesajului lor, traducerea si trimiterea in State. Suhodrev isi aminteste ca translatorii erau alarmati de prezenta unor lideri, in preajma carora nu se aflasera niciodata pana atunci: "Le tremurau mainile in timp ce transmiteau mesajul la Washington".
Abia in 1970, un telefon adevarat a inlocuit telexul. Era in timpul indelungatului mandat al lui Leonid Brejnev. In 1979, telefonul rosu a sunat. Era presedintele american Jimmy Carter, care il intreba pe Brejnev daca este adevarat ca sovieticii pregateau trupe la granita Afganistanului, pentru invazie. "Chiar asa? Eu nu am auzit, sa vad ce spune ministrul Apararii", a raspuns Brejnev. In timp ce Carter astepta pe fir, Brejnev a mimat o convorbire paralela cu ministrul sau, dupa care a revenit la telefon si i-a spus lui Carter: "ministrul spune ca nici vorba de asa ceva".
Timpurile s-au mai schimbat comenteaza sec BBC News, dar telefonul rosu continua sa joace un rol important. Astazi, Vladimir Putin si George W. Bush discuta despre reorganizarea Irakului, dupa alt razboi in Orientul Mijlociu". oana.iurascu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels