Premierul britanic, Tony Blair, va incerca sa isi asume rolul de mediator independent intre Europa si Statele Unite, aceasta initiativa urmand sa fie facuta publica in discursul sau anual. Discursul premierului britanic intervine dupa intilnirea pe care a avut-o, la Washington, cu presedintele George W. Bush si inaintea vizitei presedintelui Frantei, Jacques Chirac, la Londra. In timpul intanirii de la Casa Alba, George W. Bush si Tony Blair au incercat sa refaca relatiile transatlantice, care s-au deteriorat dupa interventia in Irak din martie 2003. "Europa si Statele Unite au valori si interese comune. Oare ce ar face Marea Britanie sau Europa daca Statele Unite nu ar mai fi pe scena internationala?", a spus premierul britanic, intr-un interviu acordat unui post american de televiziune. "Ceea ce este greu de inteles pentru europeni este ca viziunea Statelor Unite despre lume s-a schimbat dupa 11 septembrie. Teroristii nu au atacat America pentru ca era America. Ei au atacat Statele Unite pentru ceea ce reprezentau pe plan mondial", a precizat el. "Atacul impotriva Statelor Unite a reprezentat si un atac la adresa noastra, pentru ca avem aceleasi convingeri", a subliniat Tony Blair. Mediafax
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels