Politică externă

Crima organizata, piatra de moara a Bulgariei

09.05.2006, 00:00 16

Ministrul bulgar de interne Rumen Petkov este pus intr-o situatie delicata, cu o saptamana inaintea aparitiei raportului de monitorizare al Comisiei Europene care, dupa toate datele, va fi extrem de critic cu autoritatile de la Sofia la capitolul ce trateaza Justitia si crima organizata.

Klaus Jansen, desemnat de catre Uniunea Europeana sa desfasoare o ancheta asupra eforturilor Bulgariei in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei si crimei organizate, i-a cerut ieri lui Petkov sa-si ceara scuze in mod public pentru acuzatiile pe care le-a formulat impotriva sa in urma intocmirii unui raport critic la adresa Sofiei. "Acuzatiile lui Petkov mi-au afectat serios reputatia", s-a plans Jansen cotidianului german Die Welt.

Raportul extrem de critic al Jansen - care este presedintele sindicatului german al anchetatorilor criminalisti - preciza zilele trecute ca sistemul judiciar bulgar este "haotic" si ca multi dintre cei care comit infractiuni scapa nepedepsiti. Jansen a avertizat ca aparatul politienesc bulgar "nu se apropie deloc" de standardele Uniunii Europene. El nu a ezitat sa afirme ca "Bulgaria nu este deloc pregatita pentru a primi statutul de membru UE, judecand dupa criteriul functionarii politiei si al fortelor de ordine".

Mai mult, oficialul german declarase, la sfarsitul lunii aprilie, pentru Financial Times ca in timpul vizitei sale oficialii bulgari "erau convinsi ca vor intra oricum in UE si afisau o atitudine nepasatoare". Din punctul sau de vedere UE a gresit atunci cand a garantat Bulgariei aderarea in 2007 sau 2008.

Rumen Petkov nu a incercat sa-si ascunda indignarea cu privire la continutul raportului si l-a acuzat pe Jansen, in timpul discutiilor cu diversi ambasadori ai UE si cu comisarul pentru justitie Franco Frattini, ca ancheta acestuia nu este obiectiva si ca a exagerat gravitatea unor probleme minore.

Pozitia lui Petkov este subrezita insa chiar de realitatile bulgare. Potrivit unui amplu material publicat ieri de agentia Reuters, care citeaza surse si oficiali bulgari si europeni, asasinatele prin impuscare au provocat in Bulgaria moartea a peste 150 de persoane din 2001, printre care un bancher, patronul unei echipe de fotbal si un oficial vamal, fara ca nici o persoana sa fie condamnata. Vina este cel mai adesea aruncata asupra sistemului de justitie care a creat un "climat de umanitate" in care liderii crimei organizate pot opera fara teama urmarii penale. Lumea interlopa pare ca detine controlul asupra unei mari parti a economiei bulgare prin intermediul unor afaceri mai mult sau mai putin legale, chiar cu sprijinul unor oficiali corupti, scrie Reuters.

"Acesti gangsteri sunt peste tot si controleaza totul: sectorul privat, autoritatile locale, membrii parlamentului. Totul", a declarat sub acoperirea anonimatului un diplomat din cadrul unuia dintre statele membre UE. La acesta parere subscrie si seful Centrului pentru Studiul Democratiei de la Sofia, Ognian Sentov. "Exista lideri a ceea ce numim lume interlopa care au acces la ministri", a precizat acesta.

Guvernul bulgar nu pare alarmat de aceste probleme, ministrul de externe Ivailo Kalfin declarand pentru Reuters: "Avem o problema, dar aceasta nu face Bulgaria diferita de alte state membre UE. Ne ocupam de ea".

Comisarul pentru extindere Olli Rehn a atras in ultimul timp atentia Bulgariei, in mai multe randuri, asupra problemelor din justitie si a avertizat ca exista temeri serioase in privinta functionarii statului de drept. Comisia Europeana a fixat chiar un termen limita pentru rezolvarea acestor probleme si pentru prezentarea unor "rezultate concrete", sfarsitul lunii aprilie, daca se doreste aderarea la 1 ianuarie 2007. Acest termen a fost insa depasit, iar rezultatele intarzie in continuare sa apara.

In aceste conditii raportul lui Jansen ar putea fi factorul determinant pentru Comisia Europeana in decizia de a amana sau nu aderarea Bulgariei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO