Politică externă

Gaddafi îi anunţă pe libieni prin SMS că le dă 400 de dolari dacă îl lasă în pace. În faţa băncilor s-au format cozi

Gaddafi îi anunţă pe libieni prin SMS că le dă 400 de dolari dacă îl lasă în pace. În faţa băncilor s-au format cozi

Autor: Gândul

28.02.2011, 11:16 30

Preşedintele Muammar Gaddafi pare să piardă puterea asupraLibiei, după ce poliţia a încetat să mai păzească, sâmbătă,capitala Tripoli şi s-a alăturat protestatarilor

Barack Obama i-a transmis omologului său libian că trebuie săplece, scrie Reuters. Cu toate acestea, preşedintele spune căpreferă să moară luptând decât să cedeze puterea în ţara pe care oconduce de 42 de ani.
Forţele anti-Gaddafi controlează Zawiya, cel mai apropiat oraş decapitală (aflat la 50 de kilometri de Tripoli). Deocamdată,protestatarii (printre care se numără şi oameni de-ai lui Gaddaficare au schimbat tabăra) sunt paşnici, dar spun că sunt "gata deluptă", fiind înarmaţi.

Însă "cheia", scrie CBS News, rămâne la Tripoli, unde locuiescdouă din cele şase milioane de libieni. Toţi oamenii cu care auvorbit jurnaliştii străini susţin că îşi iubesc liderul, dar CBSnotează că nu se ştie dacă aceste declaraţii sunt sincere saufăcute de frică.

Unul din motivele pentru care situaţia în Tripoli este diametralopusă faţă de restul ţării sunt promisiunile că salariile vorcreşte cu 150%, dar şi cei 400 de dolari pe care Gaddafi îi oferălocuitorilor din capitală. Banii sunt un "cadou" şi un "ajutor"pentru populaţie, se arată într-un SMS trimis de Guvern tuturorlocuitorilor din cartierele care nu s-au confruntat cumanifestaţii. "Îmi pare rău să spun că sunt numeroase persoane înfaţa băncilor", a declarat un martor ocular, citat de AFP. Citiţimai mlt despre conflictele din Libia pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO