Politică externă

Irakul e in pragul razboiului civil

07.04.2004, 00:00 9



Incidentele violente izbucnite incepand de duminica intre fortele coalitiei din Irak si militiile liderului radical siit, Moqtada Sadr, s-au soldat cu cel putin 105 morti si 500 de raniti irakieni si 19 militari ai coalitiei ucisi. Noua situatia ii nelinisteste pe comandantii militari care se tem de o insurectia populara si chiar de izbucnirea unui razboi civil. Pana acum probleme existau din partea sunitilor (grupare religioasa minoritara). Setea de afirmare a unui lider religios, tanar poate da peste cap plenurile de stabilizare a Irakului. Americanii iau in calcul chiar cresterea numarului de trupe din teatrul de operatiuni. Trupele coalitiei au inceput ample operatiuni atat impotriva sunitilor pentru a-i pedepsi pe profanatorii trupurilor unor civili americani ucisi, dar si impotriva siitilor. Ieri, la Fallujah (complet incercuit) si pe alte fronturi se duceau lupte grele.



Noul lider siit care da batai de cap coalitiei este Moqtada Sadr, un tanar sayyed (descendent al profetului). Fiu al carismaticului lider religios Mohammad Sadek, asasinat in 1999 din ordinul lui Saddam Hussein, Sadr are priza mai ales la tineri, datorita discursului sau inflacarat si a sarmului personal. Are propria sa militie de cateva mii de oameni "armata lui Mahdi", cea care a regizat actiunile sangeroase impotriva coalitiei. Intr-un atac impotriva fiefului sai, cartierul Al-Sadr din Bagdad, americanii au folosit aviatia. Pe numele lui Sadr a fost emis un mandat de arestare. Aroganta lui Sadr a deranjat autoritatile religioase si mai ales pe marele ayatollah Sistani, liderul suprem al siitilor. Indepartat de americani din Consiliul de guvernare tranzitorie - in iulie 2003 - Sadr si-a radicalizat discursul, jucand acum cartea martirajului siit. Militia sa este acuzata de moartea ayatollahului al Khoi, acum un an si exista voci care spun ca Sadr s-ar afla si in spatele mortii ayatollahului al-Hakim -in august 2003. Coalitia se teme ca siitii majoritari (60% din populatie) vor incepe o crunta batalie pentru putere intre ei. Sadr este adeptul doctrinei "velayat el-faqui", care cere care religia sa detina si puterea politica. Sistani sustine doctrina limitarii puterii politice a liderilor religiosi. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO