Politică externă

ONU cere Bagdadului dovezi ca nu detine arme de distrugere in masa

27.11.2002, 00:00 17

La patru ani dupa plecarea fostului organism ONU insarcinat cu dezarmarea in Irak, primii 17 inspectori ai noii Comisii de control verificare si inspectie si ai Agentiei internationale de energie atomica (AIEA) isi vor incepe astazi activitatea la Bagdad.
Sositi luni in Irak, inspectorii insarcinati cu dezarmarea vor avea la dispozitie 60 de zile pentru a prezenta concluziile lor Consiliului de securitate al ONU.
Expertii in dezarmare s-au reunit ieri pentru a pregati pas cu pas misiunea al carei scop este sa stabileasca daca Irakul detine sau nu arme de distrugere in masa.
"Daca Irakul va sustine ca nu are programe de fabricare de arme de distrugere in masa este nevoie sa aduca documente convingatoare in acest sens sau alte dovezi", a declarat M.Blix, director executiv al Comisiei de control, inspectie si verificare, citat de AFP.
Irakul trebuie sa prezinte pana la 8 decembrie o "lista completa si la zi" a programelor sale de fabricare a armelor de distrugere in masa, a adaugat Blix.
Secretarul general al ONU Kofi Annan a cerut Irakului "sa coopereze pe deplin cu inspectorii ONU si sa respecte, fara rezerve, angajamentele pe care si le-a luat". "Acesta este singurul mijloc prin care poate fi evitat un conflict militar in regiune", a spus Kofi Annan la Paris, dupa o intalnire cu presedintele Frantei Jaques Chirac.
Misiunea inspectorilor este cruciala pentru viitorul Irakului, relata ieri cotidianul Le Figaro. Rezolutia 1441, votata in unanimitate de Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite la 8 noiembrie, inaspreste procesul de dezarmare in Irak,. Iar, daca Bagdad se va conforma, va fi evitata o interventie militara americana, scrie cotidianul francez.
Directorul AIEA, egipteanul Mohamed El Baradei, a dat asigurari ca inspectorii "vor face dovada de neutralitate si obiectivitate". "Daca Irakul va coopera cu ONU si vom inregistra progrese rapide in viitorul apropiat, inspectiile ONU nu vor constitui un preludiu al razboiului. Razboiul este ultima optiune, nu prima", a declarat El Baradei.
Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a  prelungit cu noua zile programul "Petrol contra hrana" destinat sa limiteze impactul asupra populatiei civile a sanctiunilor internationale impuse regimului de la Bagdad.
Programul, instituit in 1996, pentru a finanta ajutorul umanitar catre Irak prin exporturi de petrol facute sub controlul ONU, ar fi expirat la miezul noptii.
Initial, a fost avuta in vedere prelungirea cu 180 de zile, pentru a putea include mai multe produse noi pe lista de articole care nu pot fi importate din Irak, insa Statele Unite s-au opus.
Trebuie subliniat ca votul in cadrul Consiliului de Securitate a avut loc dupa o audiere cu usile inchise a lui Hans Blix, directorul executiv al Comisiei de control, inspectie si verificare a ONU, care saptamana trecuta a facut o vizita la Bagdad.
Potrivit publicatiei US News si World Report, citata de AFP, Washingtonul pregateste un plan in trei etape pentru Irak prin care se va institui o administratie militara americana in acest stat. Dar, principala miscare de opozitie irakiana s-a pronuntat impotriva unui asemenea plan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO