Politică externă

Organizatorii JO incearca sa calmeze spiritele dupa atentatele din Xinjian

11.08.2008, 19:25 16

Atentatul care a vizat i-a vizat ieri pe politistii din provincia musulmana chineza Xinjiang nu ar trebui sa aiba consecinte asupra Jocurilor Olimpice care se desfasoara la mii de kilometri distanta, a anuntat comitetul organizatoric. "Nu cred ca acesta va avea consecinte asupra Jocurilor (Olimpice). Nu cred ca a fost legat de JO", a declarat intr-o conferinta de presa Wang Wei, vicepresedintele comitetului de organizare (Bocog).
Regiunea Xinjiang, situata in vestul Chinei "este teatrul activitatilor teroriste de ceva vreme", a adaugat el. Un comisariat al politiei din orasul Kuqa a fost vizat ieri dimineata de un atentat, doi politisti fiind raniti si cinci atacatori ucisi, potrivit agentiei China Noua. Acest atac s-a produs in timp ce Jocurile Olimpice au inceput vineri seara la Beijing, sub o amenintare terorista evocata de autoritati. Incidentul vine dupa ce sambata un turist american a fost ucis la Beijing de catre un chinez care s-a sinucis ulterior. Agresorul, in varsta de 47 de ani, pe nume Tang Yongming, a atacat doi americani, sot si sotie, intr-un cartier turistic din capitala chineza. Cei doi turisti, dintre care unul a decedat, in urma loviturilor de pumn primite si celalalt a fost grav ranit, erau insotiti si de un ghid chinez, ranit si el in altercatie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO