Politică externă

Orwell, un autor pus in umbra de cartile sale

27.06.2003, 00:00 33

Termenul "orwellian" a devenit sinonim cu grozaviile  totalitarismului. Animal Farm si 1984 sunt celebre. Revista Time remarca insa ca adevarata opera si viata ale lui Orwell sunt necunoscute publicului larg: doua milioane de cuvinte scrise, reportaje, eseuri, poeme si recenzii, la fel ca si contradictiile sale personale. Centenarul sau - Orwell, pe numele adevarat Eric Blair este nascut pe 25 iunie, 1903, in Motihari, India - ar putea aduce o reparatie, scrie revista, citand numeroasele biografii ale autorului britanic, lansate cu aceasta ocazie, pentru un scurt portret al autorului. Ca sa razbune amintirea unui bunic proprietar de sclavi si a unui tata, care avea afaceri cu opiu in India, Orwell a renuntat la prestigiosul colegiu Eton si s-a angajat politist in Burma, post de unde s-a retras, socat de o intamplare: a fost nevoit sa impuste un elefant ucigas . Incepe cariera literara sub pseudonim (George de la George Gissing, scriitor victorian si Orwell, numele unui rau din Suffolk), precautie luata de teama reactiei parintilor.  Eileen O'Shaughnessy se casatoreste cu el in1936 si impreuna,  pleaca in razboiul civil din Spania. Reporter de front pentru The Tribune, Orwell a sustinut cauza republicanilor si a fost impuscat in gat. Revoltat de faptul ca sovieticii au tradat revolutia spaniola, se delimiteaza de comunism si isi atrage amenintarile stangii spaniole. Spionat de sovietici, isi cumpara  de la Hemingway un revolver ca sa se apere si, in fine se retrage in Scotia. Aici, cuplul a crescut capre si gaini si a adoptat un baiat. Orwell, desi devotat familiei isi insela des sotia. El suferea de bronsita, iar ea, de cancer. Sotia sa moare in 1945. Orwell scrie Animal Farm si, in 1949, cand i se publica 1984 - de la inceput un succes  - este internat in spital cu tuberculoza. Se casatoreste din nou, in spital, cu Sonia Brownell,  cu 15 ani mai tanara. Moare dupa trei luni, la numai 46 de ani. Pana la moartea celei de-a doua sotii, in 1980, biografia lui Orwell a fost sub embargo, la dorinta autorului. Nu au lipsit insa detractorii sai. Orwell a fost disputat si de stanga si de dreapta literara. Biografii sai au facut eforturi sa explice unul din cee mai controversate episoade ale vietii autorului: o lista cu 35 de nume de cripto-comunisti pe care Orwell a predat-o serviciilor secrete britanice in 1948. oana.iurascu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO